Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu, ca toate pensiile românilor să fie livrate înainte de sărbătorile pascale.
„O rog pe doamna ministru să vorbească cu toate băncile din România, să vedem ce modificări trebuie făcute la convenții, și cu Poșta Română, astfel încât toți pensionarii să-și primească pensiile înainte de sărbătorile pascale”, a afirmat premierul Ciolacu, conform G4media.
Potrivit Antena 3 CNN, deja se lucrează la Ministerul Muncii la o hotărâre de guvern, care va intra în ședința de joi a executivului, pentru ca banii sa fie virați înainte de Paşte.
Asta pentru că patru milioane de români riscă să nu-și primească pensiile până de Paște.
În acea perioadă, Poșta Română va avea program special, iar livrarea pensiilor va începe abia pe 2 mai, nu pe data de întâi a lunii.
Dacă primește banii din timp, Poşta Română are capacitatea de a livra toate pensiile pentru sărbătorile pascale. Problema era la banii livraţi pe card, dat fiind faptul că sunt convenții cu băncile.