Traian Băsescu: CFR Marfă a fost respins la privatizare pentru că se propunea privatizare cu strigare
Președintele Traian Băsescu a declarat miercuri seară că privatizarea CFR Marfă poate avea loc, dar nu prin varianta cu strigare.
„CFR Marfă a fost respins la privatizare pentru că se propunea privatizare cu strigare, ca la Oltchim, să vrei să validezi cea mai riscantă varintă de privatizare pentru o companie de asemenea talie mi s-a părut inadmisibil. CFR Marfă poate fi privatizată, dar nu prin privatizare cu strigare”, a spus Traian Băsescu.
Șeful statului a adăugat că vede privatizarea CFR Marfă cu o mare companie la nivel european.
„Eu o văd cu un investitor strategic, o mare companie europeană, care să-i ridice valoare, pentru asta face privatizare, nu doar să vină. Pot să vin și eu și dumneavoastră, oricine vrea să facă un show la televizor”, a completat președintele.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf