Traian Băsescu: FMI nu impune programul României. Eu și Guvernul Boc am cerut management privat

Traian Băsescu: FMI nu impune programul României. Eu și Guvernul Boc am cerut management privat

Fondul Monetar Internaţional nu a impus nimic. Preşedintele şi fostul premier Emil Boc sunt cei care au cerut ca în acordul cu FMI să  fie prevăzută şi introducerea managementului privat.

Declaraţia a fost făcută chiar de preşedintele Traian Băsescu, care e de părere că, odată ieşită din criza de credibilitate, România poate acum să se axeze pe propria dezvoltare. 

„Vorbiţi cu un om care a stat faţă în faţă cu FMI-ul în toţi aceşti ani, nu mai vorbim când eram ministru. O să vă spun un lucru care o să vă şocheze. Nu o să îl credeţi, pentru că este la fel ca poveştile cu ‘Băsescu şi flota’, spre exemplu, nimeni nu îmi poate arăta un act prin care am aprobat vânzarea unei nave, dar toată lumea spune ‘acolo este flota’. Cum la fel spune toată lumea: FMI vine şi impune programul. Nu. Vă afirm public că noi am cerut introducerea societăţilor în acordul cu FMI, noi am cerut ca în acordul cu FMI să avem introducerea managementului privat, ca o obligaţie. Noi, Guvernul şi eu. Guvernul Emil Boc şi eu”, a spus președintele, la TVR1.

Băsescu: FMI nu impune programul României

Embed: