Trump amenință contractele Tesla. Acțiunile se prăbușesc cu 14%
Tesla a înregistrat joi cea mai mare pierdere de valoare de piață din istoria sa, după un conflict recent între miliardarul Elon Musk și președintele american Donald Trump, compania înregistrând o scădere drastică a acțiunilor. Valoarea de piață a producătorului de vehicule electrice a scăzut cu 152 de miliarde de dolari, ajungând la 916 miliarde, sub pragul cu care miliardarul era obișnuit de 1.000 de miliarde, potrivit CNBC, citat de către Observatornews.
Scădere a pornit de la nemulțumirile lui Elon Musk față de un nou proiect de lege bugetară, care ar exclude facilitățile pentru vehiculele electrice. Trump a declarat că și-a retras sprijinul pentru „mandatul EV” și a sugerat că ar putea suspenda contractele guvernamentale pentru companiile conduse de Musk, precum Tesla sau SpaceX. „Elon a luat-o razna”, a declarat președintele pe platforma TruthSocial.
Relația tensionată dintre cei doi vine pe fondul încheierii mandatului lui Musk în cadrul Departamentului pentru Eficiență Guvernamentală (DOGE), un post creat de administrația Trump. În ultimele zile, Musk a lansat o serie de atacuri publice la adresa proiectului de lege și a administrației, criticând inclusiv prevederile care impun noi taxe anuale pentru deținătorii de vehicule electrice.
Tesla se confruntă deja cu probleme serioase, inclusiv scăderea vânzărilor în piețele cheie din Europa și o imagine publică afectată în Occident. În plus, compania este presată să lanseze în această lună un serviciu de transport autonom la cerere în Austin, Texas, unde rivalul Waymo a început deja operațiunile comerciale în parteneriat cu Uber.