Un nou TITAN apare pe scena puterii: Cine este omul care are pe mână FONDUL COLOSAL de 2.000 de miliarde de dolari şi care poate schimba cursul istoriei

Publicat: 02 11. 2017, 23:03

O analiză Bloomberg anunţă o spectaculoasă schimbare în clasamentul Fondurilor Suverane ale naţiunilor de pe mapamond. Dacă până cum pe prima poziţie se afla Norvegia cu 850 miliarde de dolari, Arabia Saudită este gata să o surclaseze cu un fond anunţat ca fiind de două triliarde de dolari. Cum este posibil şi cine e omul care va avea pe mână colosala sumă, explică Ziarul Financiar.

Saudiţii vor găzdui titanii investiţiilor şi ai finanţelor într-un summit care ţinteşte să ridice profilul Fondului Public de Investiţii, care ar putea controla la un moment dat mai mult de două trilioane de dolari, susţine Prinţul Mohammed bin Salman.

Modelul de funcţionare al fondului de investiţii este acela de a creşte rapid proporţia de intrare a capitalului străin, până la 50%, de la 5% nivelul actual. Fondul Public de Investiţii, de exemplu, lansează o companie de eficientizare a energiei în valoare de 500 de milioane de dolari, şi cumpără acţiuni, în valoare de 2,4 miliarde de dolari, într-o companie din Riyadh care se activează în industria lactatelor şi în ce a procesării alimentelor.

În luna mai, Fondul a investit 20 de miliarde de dolari într-un fond de investiţii în infrastructură, deţinut de Blackstone Group şi a anunţat de curând o altă investiţie majoră, de 45 de miliarde de dolari într-un fond din sectorul hi-tech, deţinut de SoftBank.

Suma de 2 triliarde vehiculată de prinţul saudit este bazată şi pe valoarea companiei petroliere Aramco care ar urma să ajungă la o valoarea de piaţă apropiată de 1,5 triliarde acum că guvernul a redus preţurile petrolului şi a tăiat taxele pentru producţiepentru a atrage investitori, spun analişti de la firmele Sanford C. Bernstein şi Rystad Energy AS.

Deşi unii experţi din industrie contestă o asemenea cotaţie pentru Aramco (unii spun că nu valorează mai mult de jumătate din cât estimează prinţul, în timp ce alţii spun că poate chiar o cincime), Fondul Public de Investiţii al Arabiei Saudite creşte accelerat.

Odată cu el, Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman îşi sporeşte faima de unu dintre cei mai influenţi, dar şi periculoşi lideri ai planetei.

La 12 ani, Mohammed bin Salman participa la şedinţele conduse de tatăl său, Salman, pe când era guvernator al provinciei Riyadh din Arabia Saudită. La 17 ani distanţă, ajungea cel mai tânăr ministru al Apărării din lume, la doar 29 de ani.

Născut la Jeddah în 1985, Salman acesta este al doilea pe linia succesorală la tron, după Mohammed bin Nayef, ministrul de Interne al Arabiei Saudite şi prim-vicepremier.

Spre deosebire de fraţii săi, Mohammed bin Salman nu a terminat vreo facultate străină, ci Universitatea Regele Saud, fiind specializat în drept. Colegii şi asociaţii l-au descris ca fiind foarte serios, fiind un om care nu a fumat şi nu a băut niciodată, nefiind interesat de petreceri, potrivit„The Independent“. Criticii săi îl acuză că a acumulat o avere mare, dar este puterea, nu banul, elementul hotărâtor care îl conduce pe prinţ.

Într-o scrisoare devenită virală în vara lui 2015, inamicii săi din cadrul casei regale al Saud acuzau aroganţa tânărului prinţ şi au mers până acolo încât au cerut alungarea regelui Salman şi a fiului său. Apelurile au rămas în van, deoarece impetuosul prinţ este foarte popular în rândul tinerilor, iar aceştia reprezintă peste 70% din populaţia de peste 30 de milioane de oameni a Arabiei Saudite.