Vești proaste pentru profesori: Liviu Pop a anunțat că aceștia nu își vor primi salariile restante câștigate în instanță la prima rectificare bugetară

Publicat: 07 08. 2017, 16:49

Cadrele didactice vor trebui să mai aștepte până să se bucure de banii câștigați în instanță din salariile mai vechi ce au fost tăiate.

Ministrul Educației, Liviu Pop, a afirmat luni în timpul unei vizite efectuate în Vrancea că suma de 700 de milioane de lei ce trebuie acordată pentru plata acestor salarii nu va intra la prima rectificare bugetară pe care o va face guvernul ci în cel mai bun caz în noiembrie în funcție de "execuția bugetară din trimestru trei", scrie hotnews.ro.

"La prima rectificare sigur nu vor primi aceste sume, știu și liderii naționali pentru că vrem să fim cinstiți cu ei. Încercăm în noiembrie să plătim o parte din ele, nu știm care vor fi sumele, nu depinde numai de Ministerul Educației, sunt și niște lucruri care trebuie reglate la nivel național vizazi de unele situații create în județe cu plata acestor sentinte, dar avem în grafic plata acestora doar după luna noiembrie.

Nu știu dacă toată suma, am înțeles că este o sumă destul de mare, vreo 700 milioane de lei. Trebuie să vedem cum arată execuția bugetară în trimestrul trei, astfel încât la ultima rectificare de anul acesta să alocăm niște sume pentru plata sentințelor și dobânzilor, pentru că merită colegii noștri să-și primească toate restanțele", a afirmat Liviu Pop.