Victor Ponta: „Proiectul de modificare a Codului Fiscal a fost lucrat cu economistul Ionuţ Dumitru”

Victor Ponta: „Proiectul de modificare a Codului Fiscal a fost lucrat cu economistul Ionuţ Dumitru”
Foto: mondonews.ro

Fostul premier Victor Ponta a oferit informații noi privind modificarea Codului Fiscal al Finanțelor, precizând că Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal, este cel care a lucrat la modificarea acestuia.

"Proiectul de modificare a Codului Fiscal a fost lucrat cu economistul Ionuţ Dumitru, cel care a lucrat alături de Traian Băsescu la tăierile din timpul lui Boc", a spus Ponta, potrivit Cotidianul.

Fostul premier s-a declarat nemulțumit de amnistia fiscală din proiectul de modificare a Codului Fiscal.

"Vii cu un milion în pungă, plăteşti 16% şi ai ramas cu 840 de mii în cont. Această măsură este introdusă pentru a fi folosită în interesul personal al unor oameni care sunt în Guvern şi nu vor mai fi în decembrie. În acest Guvern sunt foarte mulţi oameni cu bani şi poate acesta e momentul să-i treacă în cont", a spus Ponta.

De cealaltă parte, Ionuţ Dumitru, a explicat că a primit un mail cu un document trimis de Gabriel Biriş în acest sens, doar că această discuţia cu Ministerul de Finanţe a fost mai degrabă informală.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:35 - Daniel Craig spune că a fost „dificil” să accepte nivelul de faimă pe care i l-a adus rolul lui James Bond
12:33 - Dominic Fritz: USR va face parte dintr-un Guvern care își asumă reforme, sau nu va face parte din Guvern. Trebuie să fie clar că această guvernare își asumă inclusiv o reformă a serviciilor (VIDEO)
12:24 - Alexandru Muraru (PNL): Livrarea de reforme, un test major pentru coaliția PNL-PSD-USR-UDMR / Ar fi o mare vulnerabilitate să nu avem candidat comun la prezidențiale (VIDEO)
12:23 - Mașină lovită de tren în zona Poliției Bacău! O persoană transportată de urgență la spital
12:23 - Liderul Iranului, Ali Khamenei, susține Statele Unite și Israelul sunt principalii vinovați pentru căderea regimului președintelui sirian
12:01 - Tanczos Barna: UDMR va rămâne vocea rațiunii în aceste negocieri. Coaliția în patru este cea mai dificilă soluție, dar poate să fie cea mai bună și stabilă / Avem nevoie de un candidat unic / Susținem adevărata reformă a statului (VIDEO)
11:51 - TIR în valoare de 100.000 de euro din Polonia, descoperit la vama Nădlac II. Ce au descoperit polițiștii de frontieră
11:50 - O grupare care a furat din magazine bunuri de aproape 5 milioane de euro, din care făceau parte trei români, arestată în Marea Britanie
11:42 - Cristina Prună: Rolul USR în coaliția cu PSD, PNL și UDMR va fi acela de garant al implementării reformelor / Trebuie reduse cheltuielile statului, nu crescute taxele (VIDEO)
11:30 - Lucian Romașcanu: USR trebuie să își reseteze puțin discursul public. Eu îmi mențin părerea – și nu dau nume – că un partid democratic trebuie să rămână în opoziție (VIDEO)