Victor Ponta: În această perioadă România își consumă resursele, la rectificarea bugetară au dispărut 15 miliarde din pix (VIDEO)
Fostul premier Victor Ponta a declarat luni seară, prezent în studioul Știrilor B1 TV, că în această perioadă plină de controverse legate de remanierea guvermanetală, România își consumă resursele bugetare, economice și de credibilitate externă.
”Eu mă uit la nota de plată care se strânge. În această perioadă România își consumă resursele bugetare, la rectificarea bugetară au dispărut 15 miliarde din pix, își consumă resursele economice, tocmai au jecmănit ultimii bani de la companiile cu capital de stat, i-a luat Teodorovici la buget, sunt banii de anul viitor. Își consumă resursele de credibiltate externă. Rățoiala asta la Uniunea Europeană, la NATO tocmai când avem un război la graniță reprezintă o resursă de credibilitate externă pe care ne-o consumăm. Și cel mai grav lucru, dacă vă uitați la rectificarea bugetară, s-au luat un miliard de lei de la Transporturi. (…)
2020 va fi momentul în care tot ce s-a furat, ce s-a distrus, s-a dat nejustificat în această perioadă ajunge la o notă de plată”, a declarat Victor Ponta.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.