Victor Ponta va prezenta bugetul pe 2013 grupurilor USL, UDMR şi minorităţilor naţionale

Publicat: 29 01. 2013, 08:55

Premierul Victor Ponta va prezenta, marți, bugetul pe 2013 grupurilor USL, UDMR și minorităților naționale din Parlament. Tot marți, șeful Guvernului va prezenta bugetul pentru acest an și grupului PP-DD, informează Mediafax.

Imediat ce bugetul e gata îl voi prezenta în primul rând Grupului USL şi Grupului minorităţilor naţionale, după care voi adresa o rugăminte către celelalte trei grupuri – UDMR, PDL şi PPDD – dacă sunt de acord ca împreună cu ministrul de Finanţe şi cu ministrul delegat pentru Buget să facem o prezentare a rezultatelor negocierilor cu FMI şi formula bugetului pe 2013, înainte de a începe efectiv dezbaterile în plen„, a spus Ponta pe 14 ianuarie.

Premierul Victor Ponta a prezentat, pe 10 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă, că România va avea în 2013 un Produs Intern Brut (PIB) de 140 de miliarde de euro, adică circa 7.000 de euro pe cap de locuitor, raportat la o populație de 20 de milioane.

Acesta a arătat și că deficitul bugetar în 2013 va fi de 3 miliarde de euro, adică 150 de euro pe cap de locuitor. (Detalii AICI)