Viitorul buget UE, nefavorabil României: Reduceri semnificative la capitolele coeziune și agricultură

Publicat: 15 11. 2012, 16:20
Foto: infosannio.wordpress.com

O variantă preliminară a noului buget UE a fost prezentat miercuri Comisiei Europene; modificările majore sunt la capitolele coeziune şi agricultură, relatează RFI.

Concret, este vorba de o reducere de 74,5 miliarde de euro, faţă de cele 1.033 de miliarde propuse de Comisia Europeană.

Limitarea bugetului se conformează oarecum reducerii cerute de marile contribuitoare la bugetul UE (Germania, Marea Britanie, Suedia şi Olanda), care doreau de fapt o reducere de minim 100 de miliarde.

În zilele viitoare se aşteaptă ca noi reduceri să fie impuse înaintea marii discuţii din 22 noiembrie.

România are de pierdut la ambele capitole amintite, în condițiile în care țările care nu au avut o absorbţie de 60% între 2007 şi 2011, nu vor primi mai mult de 15% mai mult față de perioada anterioară (iar România a avut o rată de absorbție de 10%). La capitolul agricultură, se vor reduce plățile directe către fermieri.

Negocierile pentru noul buget încep pe 22 noiembrie, la Bruxelles, unde sunt prevăzute minim trei nopţi de negocieri. Un eşec al negocierilor bugetare ar duce la organizarea altei reuniuni la vârf în ianuarie sau februarie 2013.