Boc: USL a criticat toată măsurile luate de guvernarea PDL, dar nu a renunțat la niciuna dintre ele

Boc: USL a criticat toată măsurile luate de guvernarea PDL, dar nu a renunțat la niciuna dintre ele

Fostul prim-ministrul Emil Boc a vorbit, sâmbătă seară, la Suceava, despre criticile aduse de USL guvernării PDL, spunând că actualul Executiv nu a schimbat nimic din acestea și nici nu a pus în aplicare vreo promisiune făcută în campania electorală.

Emil Boc a spus că PDL a pierdut alegerile pentru că în 2010 şi-a asumat politic să salveze ţara din punct de vedere economic, dar că măsurile au fost bune şi actualul guvern USL nu le-a modificat.

„USL a criticat toate măsurile pe care le-am luat, dar nu a renunţat la niciuna din măsurile pe care le-am luat noi. Sunt de un an aproape la guvernare şi nu au renunţat la nicio măsură pe care am luat-o noi pentru a restabili echilibrul bugetar, deşi au criticat în permanenţă”, a spus Boc.

El a adăugat că USL se laudă cu reîntregirea salariilor, dar a subliniat că, atunci când USL a venit la guvernare, nici Victor Ponta şi nici Crin Antonescu, nu au venit cu banii de acasă, citează Mediafax.

„Erau acolo banii datorită creşterii economice din 2011 şi am avut în bugetul pe 2012 creşterea de 2,2 la sută, care nu a mai adus-o USL nici în 2012, şi nici în 2013. Acolo s-a aflat sâmburele reîntregirii salariilor”, a mai spus Emil Boc.

El a subliniat că stabilitatea economică actuală se datorează măsurilor din perioada guvernului PDL.

„Nicio măsură luată de noi nu au anulat-o şi nicio măsură promisă de ei nu au făcut-o. Nici reducerea TVA, nici reducerea TVA la alimente, nici scăderea cu cinci puncte procentuale a contribuţiei de asigurări sociale, nici punctul de pensie 45 la sută. Niciuna nu au putut să o facă”, a conchis Boc.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:37 - Copil, în stare gravă la spital, după ce a suferit un atac cardio-respirator. Băiatul era în excursie, la un parc acvatic din Oradea
18:33 - Suma uriașă transferată de Bashar al-Assad în Rusia după căderea regimului / Ofițerii din serviciile secrete de la damasc fac dezvăluiri incendiare
18:21 - Ce se va întâmpla, de la 1 ianuarie, odată cu majorarea salariului minim. Casa de Pensii a făcut anunțul: „Începând cu aceeaşi dată …”
18:11 - Ministerul Apărării avertizează asupra unei campanii masive de manipulări și dezinformări care circulă în spațiul public
17:49 - AEP a trimis mai multe probe Parchetului General, care arată banii băgați în campania electorală a lui Călin Georgescu: „Atestă că nu a fost o campanie cu finanțare zero” (VIDEO)
17:44 - Daniel Breaz, despre dosarul care îl vizează pe Horațiu Potra: „Pe mine mă frapează faptul că Georgescu avea nevoie de această pază”
17:08 - Marian Vanghelie, trimis în judecată de procurorii DNA, în dosarul Economat. Fostul primar, acuzat de complicitate la abuz în serviciu. Prejudiciul este de sute de milioane de lei
17:02 - Crimă în Sectorul 5 al Capitalei. Mama agresorului a sunat la 112 pentru a anunța fapta
16:56 - Gheorghe Ialomițianu: „Acest Guvern trăiește din împrumuturi și vă dați seama ce dobânzi plătim” (VIDEO)
16:51 - Bogdan Matei (PSD), despre problemele cauzate de softul Casei de Pensii: Sunt foarte multe probleme și, din păcate, pensionarii au de suferit. Statul român, prin anumite instituții ale sale, nu este pregătit de digitalizare (VIDEO)