Parada de la Arcul de Triumf s-a încheiat. Iohannis, Dăncilă, Dragnea şi Tăriceanu au fost în tribuna oficială / Efectivele Jandarmeriei, huiduite (VIDEO, FOTO)

Publicat: 01 12. 2018, 09:43
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE: Parada militară de la Arcul de Triumf s-a încheiat. Klaus Iohannis a făcut o baie de mulțime, a dat mâna cu oamenii și a plecat. După-amiază, președintele va asista la parada de la Alba Iulia.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Mai mulți protestatari care i-au huiduit pe jandarmi în timpul paradei ar fi fost ridicați.

UPDATE: În jurul orei 11.00 a început defilarea militarilor străini. Este vorba despre aproximativ 500 de soldați din Albania, Bulgaria, Canada, Cehia, Croaţia, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Republica Moldova, Slovacia, SUA, Turcia şi Ucraina.

UPDATE: La un moment dat au patrulat militari îmbrăcați în costume, reprezentând detașamentele de soldați români care au luptat în Primul Război Mondial.

UPDATE:Efectivele Jandarmeriei au fost huiduite de oamenii veniți să vadă parada. (Detalii AICI)

UPDATE: În jurul orei 10.20 s-a termina defilarea forțelor aeriene și a început defilarea forțelor terestre. Pe sub Arcul de Triumf trec transportoarele și vehiculele speciale, inclusiv tancuri și mașini blindate.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

UPDATE: Parada a început cu o formație de elicoptere.

UPDATE: Președintele Klaus Iohannis a sosit la ora 10.00. La tribuna oficială sunt și foștii președinți Emil Constantinescu și Traian Băsescu. Liviu Dragnea a învins frica de răcoare și a ajuns și el la paradă.

Președintele Iohannis a depus o coroană de flori la baza Arcului de Triumf, după care s-a ținut un moment de reculegere în memoria eroilor neamului.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Potrivit estimărilor, 30.000 de români vor veni să vadă parada din Bucureşti, iar după încheierea acesteia MAI va organiza în Parcul Herăstrău (intrare Pavilion H) o expoziţie de mijloace tehnice, acompaniată de un concert de muzică de fanfară.

Unul dintre cele mai importante evenimente este parada militară de la Alba Iulia, la care sunt aşteptaţi aproape 100.000 de cetăţeni.