100 de polițiști protestează în fața IPJ Brașov, în semn de solidaritate cu Marian Godină

Publicat: 22 02. 2016, 14:32
foto: aktual24.ro

Aproximativ 100 de polițiști militează în fața IPJ Brașov, cerând demiterea chestorului Ioan Aron, dar și în semn de solidaritate cu Marian Godină, infomează mediafax.ro.

„Jos corupţia din IPJ Braşov” şi „Suntem prizonierii incompetenţei voastre” este scris pe pancartele polițiștilor care provin din Brașov, Dolj și Galați.

Potrivit declarațiilor acestora, s-au adunat la IPJ Brașov în semn de solidaritate cu Marian Godină, dar și pentru a cere demiterea lui Ioan Aron. Patru dintre reprezentanții Sindicatului Național al Agenților de Poliție au fost deja primiți în audiențe de chestorul Aron.