2015, anul bijuteriilor exclusiviste: Românii, tot mai interesați de modele unice (VIDEO)
Lucrate manual, cu modele unicat, bijuteriile de lux au devenit o tendinţă şi la noi în ţară, informează B1 TV.
Astfel, în ultimii ani, românii au pus pe locul doi bijuteriile de serie şi au preferat un model propriu, pe care sa nu-l mai găsească în altă parte.
”Bijuteria exclusivistă sau unicată înseamnă că este făcută la comandă dupa modelul adus de client, după un design, un desen, o schiță și reprezintă unicatul pe care nu-l mai are altcineva și la care cumpărătorul îi impune vânzătorului să nu-l mai reproducă.
Când ai un unicat clar este cu mult, cu foarte mult mai prețios în comparație cu o bijuterie de serie pe care o găsești în toate magazinele și pe care o poartă toată lumea”, spune Mihail Pacioianu, președinte ”Asociația Bijutierilor din România”.
O bijuterie exclusivistă cere mult mai mult timp şi atenţie. Fiecare piatră este aplicată manual iar formele sunt definite fără un tipar anume.
”Vedeți, la început el este pur și simplu o tablă, după care se decupează totul. El așa arată la început, urât, după care compunem modelul după cel al clientului.
Clientul vine cu desen, cu o poză, cu un obiect mai vechi și după începem să construim. Asta trebuie să-ți vină din minte”, afirmă Simona Trandafir, bijutier.
”De obicei vin clienți, vin cu ideea lor, și eu îi ajut cu a mea și încep să fac un inel, un pandativ, cercei, ceva care să i se potrivească ei”, subliniază Said Moieni Mehr, bijutier.
Cu toate că sunt mai costisitoare, modelele unicat au început să fie tot mai căutate.
”Cumpărătorii din România merg mult în afară, au posibilitatea să se informeze, să facă comparații. A crescut rafinamentul, gusturile”, mai spune Mihail Pacioianu, președinte ”Asociația Bijutierilor din România”.
”Românii au început să-și dea seama că obiectele care sunt făcute din mașină nu sunt rezistente, nu durează mai mult de 6 luni, un an, nu durează mai mult și apoi vin să repare, și de asta vin să facă mai mult lucruri manuale”, a menționat Said Moieni Mehr, bijutier.