2022, anul în care turismul și-a revenit după pandemie / Creșteri și de 400% în ceea ce privește nopțile de cazare

2022, anul în care turismul și-a revenit după pandemie / Creșteri și de 400% în ceea ce privește nopțile de cazare
Foto: Pixabay

Pandemia a pus pe stop turismul vreme de doi ani, perioadă în care românii și nu numai au călătorit mai puțin decât de obicei, mai aproape de casă și chiar deloc în zonele cu risc crescut de infectare.

În 2022, odată cu relaxarea restricțiilor, cu toții s-au gândit din nou la programarea concediilor încă cu câteva luni dinainte și au optat pentru destinații pe care nu le mai văzuseră de trei ani. Practic, anul 2022 a fost anul în care turismul a renăscut, iar după o pauză de doi ani cifrele arată chiar bine în acest sector, care pare reînviat.

2022 este anul în care turismul și-a revenit

2019 a reprezentat ultimul an bun în ceea ce privește turismul, căci următorii doi ani, 2020 și 2021, au fost departe de așteptări. Turismul din Uniunea Europeană, potrivit ultimelor statistici, pare să reintre acum, în 2022, pe un făgaș normal, iar cifrele la sfârșitul sezonului estival și cu doar câteva luni înainte de sezonul de iarnă sunt promitățoare.

„Înnoptările în unitățile de cazare turistică în primele șase luni din 2022 sunt ușor mai scăzute (1,01 miliarde în 2022 față de 1,18 miliarde în 2019), dar într-o mai mică măsură decât în 2020 (474,7 milioane) și 2021 (406,8 milioane). Aceasta înseamnă o scădere de 14% în 2022 față de 2019”, informează Agerpres, potrivit unui set de date furnizate de Eurostat.

Dacă este să privim ceea ce s-a întâmplat la nivel internațional, cifrele sunt extraordinare: 432,9 milioane de nopți au fost înregistrare în UE de turiștii străini în anul 2022, cu o creștere de 154% față de aceeași perioadă din 2020, dar și o creștere de 401% față de 2021, scrie playtech.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe