25.000 de bilete cumpărate la Festivalul George Enescu, la doar o oră de la punerea în vânzare
Aproape 25.000 de bilete au fost vândute într-o singură oră de la punerea în vânzare la Festivalul George Enescu, ce va avea loc în perioada 30 august-20 septembrie, în București.
În total, au fost puse în vânzare 46.500 de bilete pentru ediția din 2015 a Festivalului, informează Mediafax.
De asemenea, biletele pentru concertul susţinut de Orchestre de Chambre de Paris din seria Midnight (Ateneul Român) sunt epuizate, în timp ce, pentru Sala Palatului, la mare căutare au fost tichetele pentru concertele susţinute de Filarmonica din Berlin, Sankt Petersburg Orchestra, Wiener Philharmoniker şi Royal Concertgebouw Amsterdam (19 septembrie) – acestea fiind în curs de epuizare.
Cifrele sunt furnizate de Eventim şi corespund estimărilor orei 12.30.
Aproximativ 2.500 de artişti străini şi 500 de artişti români vor participa la ediţia din 2015 a Festivalului „George Enescu”, cel mai mare eveniment cultural internaţional organizat de România şi cel mai puternic promotor al creaţiei şi valorilor singurului compozitor român intrat în patrimoniul mondial George Enescu.