27 de vameși și polițiști de frontieră, trimiși în judecată de DNA pentru luare de mită în formă continuată
Procurorii DNA au trimis în judecată 13 lucrători vamali și 14 agenți ai poliției de frontieră din Albița, Oancea, Sculeni, Stânca-Costești, Iași și Borș. Aceștia sunt acuzați de luare de mită și trafic de influență, în formă simplă și continuată, potrivit unui comunicat al DNA.
27 de lucrători vamali, trimiși în judecată de DNA
Potrivit rechizitorului, în perioada iulie 2021 – septembrie 2022 ar fi cerut și primit sume de bani cuprinse între 20 și 250 euro, de la persoane care efectuau activități de transport călători sau de mărfuri dinspre Republica Moldova în țări ale Uniunii Europene și invers.
Inculpații ar fi favorizat trecerea persoanelor și coletelor fără a face controalele legale.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vaslui, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Anterior, la data de 27 februarie 2023, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu un inculpat, la data faptei lucrător vamal în cadrul Direcției Regionale Vamale Galați – Biroul Vamal de Frontieră Oancea, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
În prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 (trei) ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea unor drepturi.
Activitățile descrise au fost desfășurate în cadrul unei acțiuni în coordonare cu autorități judiciare din Republica Moldova, beneficiind de sprijinul Eurojust (agenție a Uniunii Europene pentru cooperare judiciară în materie penală). De asemenea, procurorii anticorupție au mai beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și a IGPR – Direcția de Operațiuni Speciale.