A ajuns la terapie intensivă, diagnosticat cu COVID-19. Chiar dacă a fost conectat la aparate, tot nu crede că s-a infectat cu SARS-CoV-2

Publicat: 14 10. 2020, 15:40
Sursa Foto: Hepta

Deși numărul cazurilor de COVID-19 din România continuă să crească pe zi ce trece, iar în cursul zilei de miercuri s-a depășit pragul de 4.000 de infectări în ultimele 24 de ore, coronascepticii susțin în continuare că virusul nu există.

Acesta este și cazul unui bărbat din secția de ATI a Spitalului Witting, din București. Deși are nevoie de oxigen uneori, bărbatul nu este totuși convins că există virusul și că el s-a infectat. Mai mult decât atât, omul este de părere că de exista noul virus ar putea știi doar Dumnezeu, iar el nu este sigur că așa stau lucrurile, pentru că dintr-o dată nu ar mai fi putut să respire, după cum a explicat pentru Digi24.

Bărbatul este într-o stare stabilă acum, dar tot nu este convins, chiar și după zilele petrecute în ATI, că SARS-CoV-2 este real. Întrebat de către reporteri în ce stare a ajuns la spital, bărbatul a explicat: „Într-o stare… am rămas fără aer dintr-o dată, ei zic că de la plămâni”. Totodată, el susține că are duar două zile de răceală, însă starea i s-a agravat dintr-o dată. „Nici acum, dacă am două zile de răceală. Și deodată mi s-a tăiat filmul.”,a declarat el.

Întrebat dacă s-a infectat cu noul coronavirus, bărbatul a ținut să le reamintească reporterilor de la Digi 24, că Dumnezeu este deasupra și că el știe mai bine. „Dumnezeu e deasupra, dacă e virus, nu e virus, asta e.Dumnezeu e deasupra mea, eu cred, dacă există (…) Păi de la plămâni să ajungă la… N-am umblat nicăieri.”, a precizat el.

Spitalul Witting este în întregime spital COVID, iar pe lângă locurie din ATI, mai au 40 de paturi dedicate persoanelor cu simptome ușoare ale infecției cu noul coronavirus. Una dintre problemele de aici a fost însă personalul medical, insuficient pentru deschiderea secției de ATi, după cum scrie sursa citată mai sus.„Sunt asistente, infirmiere, o parte sunt în concediu. Din 33 de medici, brusc jumătate s-au îmbolnăvit, jumătate și-au găsit diverse boli incompatibile cu a intra la pacienții COVID. Dar avem și noi eroii noștri, de care sunt mândru, însă avem 16-17 medici în concedii medicale”, a precizat managerul Spitalului Witting, Cristian Banu.