A crescut numărul românilor trecuți de 40 de ani care pleacă definitiv din ţară. „Intrând în ritmul ăsta, mi-am schimbat mentalitatea”

Publicat: 31 01. 2022, 07:59
Actualizat: 31 01. 2022, 07:59
Foto: Inquam Photos / Raul Stef

În ultimii ani a crescut numărul românilor cu vârste între 40 și 50 de ani care aleg să plece din țară definitiv. Aceștia i-au egalat ca pondere pe cei între 20-30 de ani, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), analizate de HotNews.

Cum își asigură traiul românii plecați în străinătate

Unul din cinci români care lucrează în state precum Marea Britanie și Austria au funcții de top în companiile în care lucrează.

În Franța, peste o treime dintre români sunt fie manageri, fie specialiști în diferite domenii, informează Digi24.

În schimb, în țări precum Italia și Spania doar 5% dintre români au joburi cu înaltă calificare.

În 2020, aproape 200.000 de români de toate vârstele au plecat definitiv din țară.

De ce se mută românii în alte țări

„Oamenii pleacă pentru că își doresc niște joburi mai bune, își doresc o calitate mai bună, un bun raport între viață de acasă și viața profesională. Cumva Occidentul se întâmplă să se îngrijească de acest echilibru. Cel mai bine plătiți 20% dintre români câștigă mai bine de 7 ori decât cei mai slabi plătiți. E genul de informație care te pune pe gânduri. În ce măsură îți cauți norocul profesional în țară sau alegi să încerci asta dincolo de granițe”, a declarat sociologul Antonio Amuza, potrivit Digi24.

Ana Filip, în vârstă 60 de ani, a spus de ce a ales să plece din țară: „În Italia sunt de 20 de ani, am plecat pentru căutarea unui loc de muncă unde să fiu mai bine plătită. O să mă întorc acasă doar pentru vacanță, o dată pe an în România, pentru că, intrând în ritmul ăsta, mi-am schimbat mentalitatea. Nu îmi disprețuiesc rădăcinile, însă aici mă simt foarte bine”.