Lucrările la ”Drumul Apuseni” au fost finalizate iar autoritățile clujene anunță „noi oportunități reale de dezvoltare economică, socială și turistică” datorită acestei realizări.
Traseul județean de importanță turistică, în lungime totală de peste 25 de km, începe de la intrarea în localitatea Valea Drăganului (intersecția cu DN1), continuă până în proximitatea Barajului Drăgan-Floroiu și ajunge până la limita administrativă cu județul Bihor.
Lucrările de modernizare a „Drumului Apusenilor”, în valoare totală de 132.000.000 de lei, sunt parte a proiectului european ce urmărește conectarea localităților din județele Cluj şi Bihor la Rețeaua de transport TEN-T.
”După doi ani de la debutul lucrărilor am reușit să finalizăm întregul proiect, care a vizat, pe lângă modernizarea structurii rutiere a celor 25 de km de drum județean și alte obiective de investiții extrem de importante: 7 poduri, inclusiv podul peste râul Crișul Repede, 280 de accese la proprietățile situate pe traseu, peste 9,5 km de trotuare, ș.a.
Importanța acestei investiții din fonduri europene este una aparte, întrucât drumul traversează una dintre cele mai atractive și spectaculoase zone ale Munților Apuseni.
În plus, vor fi create, în mod evident, noi oportunități reale de dezvoltare economică, socială și turistică”, transmit reprezentanții Consiliului Județean Cluj.
De mare complexitate și amploare, lucrările au vizat întreaga structură a carosabilului, începând de la fundație și până la așternerea covorului asfaltic în două straturi, binder şi uzură. De asemenea, au mai fost modernizate peste 80 de podețe și 7 poduri, din care cel amplasat pe râul Crișul Repede a fost construit de la zero.
Tot în cadrul proiectului au mai fost construite 9,5 km de trotuare, 7 stații de autobuz, 5 zone de parking auto și amenajate peste 50 de intersecții cu drumurile laterale. De asemenea, în vederea creșterii siguranței rutiere au fost montați 10,6 km de parapeți metalici, construiți 7,2 km de ziduri de sprijin și realizat întreg sistemul de semnalizare și marcaj auto.