A fost lansat primul sistem de identificare şi recuperare al obiectelor pierdute

Publicat: 20 11. 2012, 15:16
Foto: sesprincipal.blogspot.com

A fost lansat primul sistem de identificare şi recuperare al obiectelor pierdute. Cei care vor să fie siguri că îşi vor regăsi bunurile, trebuie să se înregistreze într-o bază unică de date pe internet, iar mai apoi să marcheze obiectele cu un cod de bare. Chiar şi animelele de companie pot fi identificate şi recuperate. Sistemul funcţionează şi în alte ţări europene, iar astfel, bunurile pot ajunge înapoi, la proprietar, indiferent de ţara în care au fost pierdute.

Noul sistem se bazează pe marcarea de către proprietari a obiectelor personale cu coduri individuale şi înregistrarea acestora în baza de date unică. Cel care a găsit obiectul introduce codul de pe obiect pe site-ul birouldeobiectepierdute.ro şi îl poate returna. Va primi şi o recompensă, în cuantumul stabilit de proprietar.

”Proprietarul poate să-şi regăsescă bunul sau găsitorul poate intra în legătură cu proprietarul într-o formă rapidă şi în acelaşi timp anonimă. Anonimă, în sensul că de foarte multe ori proprietarul nu vrea să-şi dezvăluie identitatea” a precizat Gabriel Oprea, inițiatorul proiectului.

”La 35 de secunde cineva îşi pierde o cheie de locuinţă sau de autoturism, la fiecare 34 de minute cineva îşi pierde un notebook, şi la fiecare 15 minute cineva îşi pierde un bagaj” a mai spus el.

Pentru a-şi putea marca obiectele românii trebuie să cumpere un marker, în valoare de 5 lei, care va fi valabil cinci ani de zile. Serviciul este deja activ în Germania, Elveţia, Austria şi Nordul Italiei. În aceste ţări, obiectul pierdut poate fi recuperat prin acest sistem în maximum 24 de ore.