Designerul Eugen Olteanu a murit la 42 de ani. Ultimul său mesaj, de-a dreptul cutremurător

Publicat: 22 04. 2026, 14:31

Designerul Eugen Olteanu s-a stins din viață la doar 42 de ani, după o luptă dificilă cu o boală gravă. Vestea a fost confirmată de soția acestuia, printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale, care a emoționat profund pe cei care l-au cunoscut.

„Te voi iubi veșnic, iubirea mea! Din inima mea nu vei pleca niciodată!”.

Dispariția sa lasă în urmă o comunitate îndurerată și un gol în lumea modei românești, unde era cunoscut pentru creativitatea și energia sa.

De ce a fost controversată prezentarea inspirată de Colectiv

Numele designerului este legat și de un moment intens discutat în spațiul public, în 2015, după tragedia de la Incendiul din Colectiv. Atunci, Eugen Olteanu a organizat o prezentare de modă inspirată de dramă, cu scopul de a strânge fonduri pentru victime.

Modelele au apărut pe podium purtând folii izoterme, asemănătoare celor folosite de echipele medicale pentru răniți. Deși intenția a fost una umanitară, evenimentul a stârnit reacții puternice și controverse în societate.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Eugen Olteanu (@eugen_olteanu)

Ce a scris Eugen Olteanu în ultimul său mesaj

Înainte de a se stinge, designerul a lăsat un mesaj emoționant pe Facebook, în care vorbea despre lupta cu boala și despre dorințele sale simple pentru viitor.

„2025 m-a pus în genunchi, de atâtea ori, încât am uitat cum e să stai liniștit. A fost un an care m-a obosit, m-a împins în limite în care nici nu știam că le am….De la 2026 nu aștept minuni, decât un pic de liniște, ceva mai multă bucurie și oameni care nu pleacă, atunci când e greu!”.

Cum au reacționat apropiații după vestea tragică

Printre cei afectați profund de pierdere se numără și artista Sorana Darclée Mohamad, care a transmis, potrivit Click!, un mesaj emoționant în memoria prietenului său apropiat.

„Mi-am pus un pahar din băutura ta preferată și îți vorbesc pentru că știu că mă auzi. M-ai rupt, frățiorule! Abia așteptam să ne vedem, să leșinăm de râs și să discutăm despre toate ideile noastre mărețe. Iar vorbeam unul peste altul, că aveam multe de spus. Pentru mine ești în altă țară, pe plajă, cu oceanul, palmieri cât vezi cu ochii, păhărelul în mână și dansezi, cu pălăriuța de paie pe cap.
Tu ești imens și nu ai cum să pleci. Ai creat atât de mult și atât de frumos. Iar dintre toate creațiile tale magnifice, copiii tăi sunt capodopere: puternici, frumoși…. Nu ai idee câtă gălăgie e acum în mintea mea și cât de grea îmi este inima. Se derulează sute de amintiri cu tine, cu fetele, cu Geanina, cu Ayan mic în brațele mele, în timp ce pictam”.

Aceasta a continuat cu amintiri din momentele petrecute împreună:

„Dansurile cu Moto, lacrimile de râs, ședințele foto, nopțile târzii, când de râsete, când de muncă. Nopțile agitate pentru Fashion Week. Să știi că am pus piesa noastră, Makeba, și am plâns, am râs și am dansat puțin, cum făceam noi pe ea.

Știu că așa vrei! Și știu că vrei să râdem și să te povestim… doar dă-ne puțin timp, că azi ne doare rău. Și o să ne mai doară, pentru că ai lăsat multe semne. Suntem mulți care te-am iubit și care avem nenumărate povești cu tine.

Ce narator fabulos. Parcă te aud: „Ia! Și fii atent ce face!”, și te ridicai de la masă și începeai momentul de stand-up. De acolo se mai pleca acasă a doua zi… sau când o fi…Eugen Olteanu e pentru totdeauna…Ne vedem ceva mai târziu, frățioare! Tu pregătește grătarul, pune băutura la gheață. Să cânte muzica. Să fie cum îți place ție!”.

Ce spun colegii de breaslă despre pierderea lui Eugen Olteanu

Și designerul Florin Burescu a transmis un mesaj de condoleanțe, subliniind impactul pierderii asupra comunității artistice.

„Îmi pare tare rău, condoleanțe familiei, prietenilor. E o tragedie să afli că un tânăr la 42 de ani a plecat dintre noi. Îl cunosc din cercurile noastre profesionale, un om cu har, cu talent, cu dragoste pentru artă, pentru design, pentru frumos…

Dumnezeu să-l odihnească în pace, să-l aibă în paza lui! Iar cei din familie să îi ducă mai departe numele valoros și această pasiune pentru artă”.