A murit EROUL-SUPRAVIEȚUITOR din lotul Rugului Aprins: ‘Cel mai periculos nu era să stai în celulă, ci să fii scos la muncă în lagărele de exterminare’
Unul dintre chipurile “Rugului Aprins” a murit.
Arhitectul Emanoil Mihăilescu, arestat de comuniști, împreună cu alți duhovnici, intelectuali și studenți ai României, a murit, miercuri, la vârsta de 84 de ani.
„Rugul Aprins“, o organizaţie culturală al cărui suflet era părintele Daniil Sandu Tudor, a fost anihilată în 1958 prin arestări masive.
FOTO: Adevarul / Eduard Enea
Potrivit Adevărul, în boxa acuzaţilor au intrat preoţii Daniil Sandu Tudor (Alexandru Teodorescu), stareţul schitului Rarău, Benedict Ghiuş, Adrian Făgeţeanu, Roman Braga, Sofian Boghiu, Felix Dubneac, Arsenie Papacioc, Dumitru Stăniloae, profesorul Alexandru Mironescu, medicul şi scriitorul Vasile Voiculescu, medicul Gheorghe Dabija. Alături de ei, au căzut victime ale prigoanei comuniste şi patru studenţi: Şerban Mironescu, student la Facultatea de Filologie, George Văsîi, absolvent anul 5 la Institutul de Arhitectură, Nicolae Rădulescu, absolvent anul 5 la Institutul de Arhitectură, Emanoil Mihăilescu, absolvent anul 4 la Institutul de Arhitectură şi un funcţionar – Dan Grigore Pistol.
Mişcarea „Rugul Aprins al Maicii Domnului“ a fost o organizaţie religioasă, în cadrul căreia monahii şi intelectualii laici îşi propuneau păstrarea valorilor ortodoxe.
Într-un interviu pentru Adevărul, Mihăilescu declara, în 2017, că „procesul a început pe data de 29 octombrie 1958. Publicul care fusese admis înainte de începerea procesului a fost obligat să părăsească sala, pentru că s-a declarat şedinţă secretă. Pe toţi ne-au acuzat de „crimă de uneltire contra ordinei sociale şi pentru crima de activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare“. Sentinţa mi-a venit când eram la Jilava. Eu am primit cinci ani muncă silnică. Când am primit condamnarea, toţi cei din cameră mă felicitau, iar eu fierbeam pentru că mă ştiam nevinovat. Ăştia erau judecătorii. Am stat câteva luni la Jilava, până la repartiţie. Nu se mai poate găsi pe glob o astfel de închisoare, sub pământ, unde era frig, mizerie, iar nevoile ni le făceam într-un hârdău, de faţă de toată lumea. Apoi, am cunoscut ororile comunismului la Periprava, Salcia, Stoeneşti, Gherla. La noi nu era cel mai periculos să stai în celulă, ca un gândac, ci să fii scos la muncă în lagărele de exterminare… puteai oricând să mori.”
„Totul era făcut pentru exterminare. Mâncare proastă, fără medicamente. Eu nu am văzut o pastilă să dea cuiva. Nu am văzut nici măcar un cabinet medical. Şi la Periprava am stat în condiţii îngrozitoare. Beam apă de la malul Dunării. Vă imaginaţi cum arăta apa aia? Apa din colonie era feruginoasă. Nici când ne spălam nu făcea clăbuc săpunul. Mâncarea era execrabilă, însă aveam norme la tăiat stuf. Bineînţeles că nu îţi făceai norma. În spate aveam cordonul de soldaţi care îşi făcea stagiul militar. Toţi gardienii noştri erau educaţi să ne privească ca pe duşmani ai poporului, că tot ceea ce s-a întâmplat rău în Ţara Românească era din cauza boierilor şi a noastră. Asta au adus comuniştii: ura de clasă. Toată ziua stăteam cu roaba şi sapa în mână: câte 12 – 14 ore zi de zi. Nu citeai nimic, nu te informai. Astăzi se plâng cei din puşcării de condiţii?”, mai spunea Mihăilescu.