A pierdut INTENŢIONAT statul „Cuminţenia pământului”? Un interviu luat de Ovidiu IOANIŢOAIA în 1975 ar putea să rezolve dilema (FOTO)
În contextul în care statul român, prin premierul Dacian Cioloş, a anunţat că intenţionează să achiziţioneze “Cuminţenia pământului” cu bani de la buget, din cauza eşecului subscripţiei publice, apar noi controverse legate de modul în care s-a ajuns la această situaţie.
După un proces de lungă durată între moştenitori şi stat, s-a considerat că opera lui Brâncuşi a fost în mod abuziv luată de Guvernul comunist de la proprietarul de drept, aceasta fiind restituită. Acum, statul încearcă să o răscumpere de la proprietari.
Acest lucru apare şi în nota de fundamentare necesară iniţierii subscripţiei publice, fostul ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, notând că opera “Cuminţenia pământului” a fost rechiziţionată “în mod, poliţienesc şi abuziv” de stat în 1957.
Un articol ce pare extrem de bine documentat, publicat de Cornel Mihalache în publicaţia “Observator cultural” aduce noi argumente care schimbă radical această perspectivă.
În primul rând, autorul citează un interviu de arhivă luat de jurnalistul sportiv Ovidiu Ioaniţoaie lui Romaşcu Margareta, proprietarul “Cuminţeniei pământului” de la data rechiziţionării. Potrivit interviului, publicat în 1975 în Flacăra, Romaşcu sugerează că opera lui Brâncuşi a fost vândută de bună voie, şi nu rechiziţionată de stat:
“Romaşcu: „L-am cunoscut. Am fost prieteni la cataramă. De cîte ori mă duceam la Paris […], trăgeam la Brâncuşi. […] Avea el o sobă şi cocea ouă. Făcea şi mămăligă. Foarte gustoasă“;
Ovidiu Ioaniţoaia: „Cum era Brâncuşi?“;
Romaşcu: „Ehe, frumos… Cu barbă. El şi Petraşcu tot una arătau. Parcă Petraşcu era mai vorbăreţ. Rîdea mereu. […] De la el mai am în casă trei tablouri. De la Brâncuşi am avut Cuminţenia Pămîntului, care acum se află la muzeu. Am ţinut mai multe, dar le-am vîndut cînd am fost nevoiaşi“.”
În al doilea rând, argumentul forte al lui Cornel Mihalache se referă la o serie de documente aflate în arhiva MAE şi în arhiva Ministerului Culturii, documente pe care, se pare, nimeni nu vrea să le descopere. Potrivit acestuia, există şanse reale ca printre aceste documente să figureze şi tranzacţia prin care statul comunist achiziţiona contra cost “Cuminţenia pământului”. Unul dintre cei care s-ar opune vehement ca acest arhive să devină publice este “Corina”, cel mai probabil actualul ministru al Culturii, Corina Şuteu.
Iată fragmentul din articolul lui Mihalache legat de acest subiect:
“E mult mai simplu să dai un răspuns negativ la nenumăratele adrese ale avocaţilor, ale Muzeului de Artă către Minister. Dacă la Ministerul de Externe, căutînd cîteva ore, am putut găsi aceste documente, cred eu, importante, de ce nu aş găsi în arhiva Ministerului Culturii dovezi ale existenţei acestui act de achiziţie? Am cerut Ministerului Culturii accesul la arhivă. Am primit, a doua zi, un răspuns:
„Prin prezenta urmare a solicitării dumneavoastră înregistrată la Ministerul Culturii cu nr. 3847 D.A.A/13.07.2016 cu privire la consultarea arhivei pentru Direcţia Arte Plastice a Ministerului Culturii din perioada 1953-1958, dorim să vă comunicăm faptul că în prezent spaţiul care deserveşte arhiva ministerului este o zonă restrînsă de securitate, motiv pentru care această consultare poate avea loc numai după inventarierea şi declasificarea arhivei.
Ne exprimăm regretul că nu putem soluţiona în acest moment cererea dumneavoastră şi de asemenea, dorim să vă aducem la cunoştinţă că este necesar să ne comunicaţi în detaliu ce documente vă interesează, urmînd ca pe viitor să dăm curs solicitării dumneavoastră, cel mai devreme estimăm acest lucru să fie posibil în 6 luni“.
Am cerut o audienţă la consilierul Dragoş Neamu. A participat şi Anca Drăgoi, care va deveni în curînd secretar de stat. Le-am explicat ce caut şi de ce trebuie să intru în arhivă. Apoi tăcere. Nimeni nu mai răspunde la telefon, la sms, la email, nici doamna secretar de stat, nici doamna ministru. Domnul Dragoş Neamu se retrage de la minister şi intră în politică, nu înainte de a ne scrie pe Facebook:
„Eu: Dragoş, eu mă aştept ca luni 25 iulie, să pot intra în arhivă.
Dragoş: Nu se poate aşa ceva. După cum vă spuneam, trebuie cerut aprobare ministru, trebuie identificate locurile din minister unde ar putea exista documente considerate sau ce ar putea fi parte din arhive. M-aş bucura enorm să se poate face asta în sfîrşit. Eu am mari semne de întrebare. Vom face însă tot ce putem.
Eu: Dragoş, cer 7 zile de căutare în arhivă. Nu cer mai mult. E dreptul meu pe 544.
Dragoş: Această arhivă nu există, aşa cum vă spuneam, sau cel puţin nu ştiu eu să existe într-o formă sistematizată. Puteţi vorbi şi cu Corina şi o să aflaţi exact realitatea. Sînt oameni care încearcă să o vadă de ani de zile. Eu nu am cunoştinţă să existe, dar poate sînt dezinformat. Repet, întrebaţi-o pe Corina“.
Bine că doamna ministru a găsit arhiva „secretă“ a Studioului Sahia Film „s-o scoată la lumină, să o redea publicului“, dar în propria grădină totul e tabu, închis, ferecat sau nu există. De ce? Ce se ascunde aici?”