Accesul persoanelor cu ”sâni”, este interzis pe o pârtie de schi din Predeal (FOTO)
O greşeală gramaticală care s-a strecurat pe un panou de pe o pârtie din Predeal a făcut furori pe internet. Administratorii domeniului schiabil au scris că accesul persoanelor cu sâni este interzis. Evident însă, aceştia se refereau la sănii. Asta deoarece este greu de crezut că cineva a dorit să le discrimineze pe doamnele şi domnişoarele care iubesc sporturile de iarnă.
Dacă ar fi să ne luăm după panourile de avertizare de la Clăbucet această domnișoară ar avea interzis pe pârtie. Potrivit administratorilor „Se interzice accesul pe domeniul schiabil al persoanelor cu sâni sau fără echipament sportiv adecvat”. Este evident însă vorba despre o greșeală gramaticală.
Cuvântul buclucaș se referă de fapt la sănii. Poza a devenit virală pe rețelele de socializare, spre deliciul internauților. Gafa administratorilor pârtiei a ajuns și la urechile primarului din Predeal care a dat ordin ca panoul să fie demontat.
Reprezentantele sexului frumos nu au fost prea deranjate de afrontul care le-a fost adus în mod neintenționat.
Vremea a fost în ultimele zile excelentă pentru practicarea sporturilor de iarnă așa că pârtiile au fost arhipline. Stratul de zăpadă depășește jumătate de metru, iar pârtia Clăbucet are și nocturnă, astfel că turiștii pot schia până la ora 22:00.