Accident cumplit în județul Prahova. Patru persoane, printre care și un bebeluș, au fost transportate la spital (VIDEO)

Publicat: 16 10. 2021, 20:19
Foto simbol: Pixabay

Patru persoane, printre care și un bebeluș în vârstă de un an, au fost transportate la spital, sâmbătă, după un accident rutier între un autoturism și o autorulotă în județul Prahova, în zona localității Posada, potrivit B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Prahova: Accident cumplit în zona localității Posada

La fața locului s-au deplasat două echipaje de poliție, un echipaj medical de prim ajutor și două autospeciale de lucru cu apă și spumă.

Potrivit autorităților, copilul au suferit un traumatism cranio-cerebral.

„Au fost implicate o autorulotă și un autoturism. Bebelușul are un TCC. Celelalte trei persoane au fost descarcerate, sunt conștiente, sunt evaluate de către echipajele medicale sosite la locul evenimentului”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, pentru B1 TV.

Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.