Accident grav în Prahova. O femeie a murit după ce a căzut cu mașina într-o râpă. Ce s-a întâmplat cu ceilalți pasageri
Un accident grav a avut loc, vineri dimineața, în localitatea Breaza, din județul Prahova. O femeie, în vârstă de 78 de ani, s-a stins din viață, după ce autoturismul pe care îl conducea s-a răsturnat într-o râpă.
Femeia nu era singură în mașină, ci alături de alte trei femei, cu vârste cuprinse între 72 și 78 de ani. În urma impactului, cele trei femei au fost rănite și a fost necesară transportarea la spital.
Ce au transmis autoritățile
Conform cercetărilor efectuate, femeia ar fi pierdut controlul volanului, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi căzut de la o diferență de nivel de aproximativ doi metri. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, două echipaje SMURD şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă.
„Potrivit informaţiilor primite prin apel la numărul de urgenţă 112, pe strada Colinei din oraşul Breaza s-a produs un accident rutier. Un autoturism ar fi părăsit partea carosabilă şi ar fi căzut într-o râpă, în interiorul acestuia aflându-se patru persoane. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că o femeie de 78 de ani ar fi condus un autoturism pe strada Colinei din oraş, moment în care ar fi părăsit partea carosabilă şi ar fi căzut de la o diferenţă de nivel de aproximativ 2 metri, în albia unui râu”, au precizat reprezentanţii IPJ Prahova, conform știrile pro tv.
A fost deschis un dosar penal
De asemenea, oamenii legii au transmis faptul că se vor continua cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și pentru a se aplica măsurile legale care se impun.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.