ACCIDENT MORTAL în Comarnic! Un bătrân a fost spulberat de un motociclist
Un accident mortal a avut loc luni, 10 septembrie, în Comarnic, pe DN1. Un bărbat în vârstă de 70 de ani a fost spulberat de un motociclist în vârstă de 32 de ani, în timp ce traversa neregulamentar.
În urma impactului, bătrânul a murit pe loc, suferind un traumatism cranian grav, scrie campinatv.ro.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Prahova, George Duță, la momentul sosirii ambulanței, victima era deja decedată.
De asemenea, și motociclistul s-a accidentat. Ela suferit un traumatism lombar, dar a refuzat transportul la spital, iar testul de alcoolemie a avut un rezultat negativ.