Accident teribil în Gorj. Una dintre victime a trecut printr-o adevărată dramă cu doar câteva luni înainte (FOTO)

Publicat: 15 05. 2017, 14:33

Accident teribil în acest weekend în comuna gorjeană Schela. Un tânăr a scăpat mașina de sub control din cauza vitezei și s-a răsturnat. El a murit, iar unul dintre cei doi pasageri care se aflau alături a fost rănit.

Șoferul se numea Cătălin Săndulescu și avea 32 de ani. Tatăl său murise cu doar șase luni în urmă.

Foto: ISU Gorj / gorjeanul.ro

”Au rezultat două victime, una încarcerată, iar cealaltă a fost proiectată din autorurism pe carosabil. ISU Gorj a intervenit cu două echipaje pentru descarcerare și un echipaj SMURD, iar Serviciul de Ambulanță Județean Gorj cu o ambulanță. Asupra victimei care a fost proiectată din autoturism au fost efectuate manevre de resuscitare, însă medicii au declarat decesul. Cealaltă victimă a fost descarcerată și transportată la UPU Târgu-Jiu”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, citat de gorjeanul.ro.

Foto: ISU Gorj / gorjeanul.ro