Ada Solomon, producător al filmului înterupt de protestatari la MȚR: E de domeniul fantasticului ca un spectacol să trebuiască apărat de forţele de ordine

Ada Solomon, producător al filmului înterupt de protestatari la MȚR: E de domeniul fantasticului ca un spectacol să trebuiască apărat de forţele de ordine

Ada Solomon, producător şi distribuitor al filmului „Soldaţii. Poveste din Ferentari”, a cărui proiecție a fost întreruptă joi seară de un grup de protestatari, a declarat că i se pare „de domeniul fantasticului” ca un spectacol să fie apărat de forţele de ordine, informează HotNews.

„Pentru mine e o falsă problemă. În primul rând, lucrurile sunt judecate în necunoştinţă de cauză. Pentru mine, «Soldaţii. Poveste din Ferentari» e un film care vorbeşte despre singurătate, despre nevoia unui cămin, despre nevoia unei familii, a unei comunităţi, despre sărăcie şi care, dincolo de asta, e şi o poveste de iubire între doi bărbaţi. Este o poveste de iubire care nu are nimic exhibiţionist, nimic explicit. Filmul ăsta nu are o scenă de sărut în maniera clasică a unui film american. Aşa că e o falsă problemă.

Mi se pare că a face un film care e la limita documentarului şi a lansa o dezbatere în spaţiul public pe subiectul comunităţii dintr-un cartier marginal este foarte important. Mi se pare de domeniul fantasticului ca un spectacol să trebuiască să fie apărat de forţele de ordine. Mi se pare extraordinar că forţele de ordine protejează libertatea de expresie, iar pentru mine, dacă e ceva ce consider că s-a câştigat în decembrie 1989 fundamental este această libertate de expresie de care avem nevoie”, a declarat Ada Solomon.

Producătoarea a mai spus că nu i se pare nepotrivit ca oamenii să își exprime punctele de vedere, dar că este de părere că acest lucru trebuie făcut în cunoștință de cauză

”M-aş bucura foarte mult ca oamenii care protestează să intre, să vadă filmul, apoi să dezbatem despre ce vorbim, care sunt problemele reale din societatea românească. Tot discursul pe care îl văd în acţiunile lor nu are nicio legătură nici cu subiectul, nici cu felul în care e realizat filmul ăsta”, a mai spus Ada Solomon.

Câteva zeci de persoane au protesata joi în fața Muzeului Țăranului Român, încercând să oprească proiecția filmului ”Soldaţii. Poveste din Ferentari”, despre care susțin că face propagandă homosexuală. Poliţia a fost nevoită să intervină. Un protestar a fost dus la secţia de poliţie după ce a refuzat să prăsească sala.

Urmăriți B1TV.ro și pe