Adina Samson a demisionat din funcția deținută la Primăria Iași. Avocatul său spune că era "îngrozită" de revenirea primarului Nichita
Fosta iubită a primarului suspendat al Iaşiului Gheorghe Nichita, Adina Samson, şi-a dat demisia de la şefia Departamentului Managementul Calităţii din Primăria Iaşi.
Avocatul său spune că femeia era ”îngrozită” că edilul, cercetat sub control judiciar, ar putea reveni în funcţie, dar că nu știe dacă deja și-a găsit un alt loc de muncă, scrie Mediafax.
„Clienta mea era îngrozită că Nichita se poate întoarce în primărie, dacă justiţia îi va permite acest lucru. Plecarea sa din primărie vine pe fondul temerilor că Nichita i-ar putea crea probleme, cum s-a întâmplat şi în trecut”, spune avocatul femeii.
Surse din cadrul primăriei spun că aceasta n-a mai fost văzută în instituție de la 1 iulie.
Însă, primarul a mers la primărie, însoțit de avocatul Marius Striblea, unde a stat 15 minute, cât a fost necesar pentru a-și lua lucruri personale din birou. Acesta nu ar fi discutat cu niciun angajat al instituţiei.