Adrian Curaj: Voi lăsa moștenire niște schimbări, astfel încât să-i orientăm pe tineri spre școala potrivită. Aș vrea ca Bacalureatul să fie bazat pe niște teste deja dinainte cunoscute

Adrian Curaj: Voi lăsa moștenire niște schimbări, astfel încât să-i orientăm pe tineri spre școala potrivită. Aș vrea ca Bacalureatul să fie bazat pe niște teste deja dinainte cunoscute
Foto: presalibera.net

Aș vrea ca Bacalaureatul să fie bazat pe niște teste deja dinainte cunoscute, a declarat Ministrul Educației, Adrian Curaj, care a mai precizat că dorește să lase moștenire niște schimbări care să-i ajute pe tineri să se poată orienta mai ușor spre școala care li se potrivește.

"Voi lăsa moștenire pentru la anul niște schimbări, astfel încât, din ce în ce mai mult, pe de o parte să-i orientăm pe tinerii noștri spre școala potrivită, pe de altă parte aș vrea din ce în ce mai mult ca Bacalureatul să fie bazat pe niște teste deja dinainte cunoscute, în cantitate mare, elevii să fie pregătiți, nu să scoatem doar niște subiecte, se numesc articole de evaluare sau itemi de evaluare. Cred că spre acolo ar trebui să mergem", a declarat Curaj, potrivit Agerpres.

Acesta a mai vorbit și despre cât de importantă este consilierea elevilor și familiilor acestora, astfel încât ei să poată opta în cunoștință de cauză între un liceu și o școală profesională.

În acest context, Curaj este de părere că rezultatele la Bacalaureat din ultimul timp demonstrează lipsa "capacității de a consilia pe calea potrivită elevul".

Întrebat în legătură cu un eventual Bacalaureat diferențiat, Ministrul Educației a susținut că "suntem nepregătiți să discutăm lucrul acesta".

"Eu cred că este important să ne uităm pe partea de profesional astfel încât tinerii noștri să ajungă la nivelul de calificare cinci fără să meargă pe linia liceului și să ajungă în zona profesională (…) și mai ales să le arătăm cum anume pot să se miște între liceu și profesională, între profesională și liceu, pentru că opțiunile se schimbă odată cu maturitatea. (…) Cred că trebuie să-i orientăm pe cei care au abilitățile și determinarea pe calea de liceu astfel încât la sfârșit să fim nu siguri, dar să fim convinși într-un fel că ei vor merge pe calea de bacalaureat și mai departe pe linia aceasta, în zona profesională trebuie să fim siguri că oferim destule oportunități celor care decid să opteze pentru calea aceea", a explicat Adrian Curaj.