Afaceristul din Turcia care a accidentat un polițist, transferat la Spitalul Penitenciar Rahova: Ancheta în acest caz continuă. 19 polițiști vor fi audiați (VIDEO)

Publicat: 04 08. 2015, 09:46
Foto: B1 TV

Poliţistul lovit în plin de un şofer de cetăţenie turcă se luptă pentru viata sa pe patul de spital. Este în comă indusă, iar medicii l-au suspus mai multor intervenţii chirugicale. Între timp, milionarul care a produs tragedia a fost transferat la Spitalul Penitenciar Rahova, după ce magistraţii au decis să-l aresteze preventiv, informează B1 TV. Între timp, ancheta continuă. Procurorii vor să audieze
19 angajaţi ai Brigăzii Rutiere care au participat la razie şi la prinderea vitezomanului.

Poliţistul rănit grav de afaceristul turc a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale şi se află în continuare în comă indusă. Între timp au apărut şi imaginile de la locul tragediei. În filmare se vede cum doi poliţişti au sărit din faţa maşinii conduse de turc iar cel de-al treilea agent este luat pe capotă.

Procurorii arată în referatul prin care au cerut arestarea omul de afaceri turc că acesta gonea cu nu mai puţin de 200 de kilometri la oră şi că a făcut viraje bruşte ca să scape de poliţişti.
Mai mult, doi dintre oamenii legii au sărit din faţa maşinii când au văzut că turcul nu are nicio intenţie de a încetini maşina, iar un al treilea, cel aflat acum în comă la Spitalul Floreasca, a reuşit să se salveze doar sărind pe capota autoturismului. I-a cerut apoi prin semne disperate şoferului să oprească, însă nici vorbă de aşa ceva.

Poliţistul a fost apoi aruncat 10 metri de pe capota maşinii şi a fost rănit foarte grav. În afară de cele două maşini de poliţie care au pornit în urmărirea turcului, şi un şofer oprit la filtru a ajutat la blocarea vitezomanului, care a ajuns în cele din urmă cu autoturismul într-un gard. Martorii susţin că Mohamed Abdulah Atash mirosea puternic a alcool când a fost prins de oamenii legii.

Afaceristul turc, dus în arest, polițistul se află în continuare în comă

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf