Afaceristul Ilie Carabulea, arestat în dosarul Carpatica Asig, pus în libertate deoarece Tribunalul Sibiu nu a menționat perioada pentru care a dispus arestarea

Publicat: 07 04. 2016, 17:08

Omul de afaceri Ilie Carabulea și fiul său au fost puși în libertate în urma unei erori judiciare. Mai exact, Tribunalul Sibiu nu a menționat perioada pentru care a dispus arestarea.

”Analizând încheierea penală atacată se constată că în dispozitivul acesteia nu s-a menționat în ce-i privește pe inculpații contestatori (…) și față de care s-a dispus arestarea preventivă perioada pentru care s-a dispus această măsură preventivă, precum și data până la care arestarea preventivă a fost dispusă”, se menționează în motivarea instanței, scrie agerpres.

Judecătorul a apreciat astfel că lipsa acestor date este în măsură să ducă la nelegalitatea încheierii, nelegalitate a cărei consecință este și nelegalitatea măsurii preventive.

"Conform art. 282 C.p.p., încălcarea oricăror dispoziții legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților, care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului. Nulitatea relativă poate fi invocată de către procuror, suspect sau inculpat atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziției legale invocate", precizează sursa citată.

Alături de cei doi au mai fost eliberați și alți trei inculpați arestați luna trecută în dosarul Carpatica Asig.

În consecință, judecătorul a desființat încheierea penală atacată și, procedând la o nouă judecată a cauzei, a respins propunerea de arestare preventivă a celor cinci inculpați și a dispus punerea de îndată în libertate a acestora.

Ilie Carabulea, fiul său Oprea și alte 5 persoane, Angela Toncescu, Liviu Stoicescu, Gheorghe Nasărău, Maria Coșa și Georgeta Crideanu, sunt inculpați în dosarul Carpatica Asigurări. Procuorii îi acuză pe aceștia de: constituire de grup infracțional organizat, abuz în serviciu, evaziune fiscală și spălare de bani.

Prejudiciul cauzat este de aproximativ 70 milioane de lei.

În prezent, omul de afaceri și fiul său se află sub control judiciar.