Află care sunt efectele secundare ale unui medicament de pe un site special, dedicat țărilor europene

Publicat: 01 06. 2012, 13:22
Foto: Allsmiles.co.uk

Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA) a anunțat, joi, lansarea unei baze de date online pentru a informa publicul și profesioniștii din domeniul sănătății de efectele secundare ale medicamentelor.

Biblioteca online este disponibilă pe pagina http://www.adrreports.eu, și conține până acum informații referitoare la aproximativ 650 de medicamente, a anunțat EMA (European Medicines Agency), citată de AFP.

”Lansarea subliniază importanța raportărilor efectelor secundare în păstrarea sănătății publice din Uniunea Europeană ”,
au spus reprezentanții site-ului.

Informațiile provin direct din baza de date EudraVigilanc, realizată din rapoartele oferite de pacienți și doctori, precum și de autorităţile de reglementare sanitară din ţările membre UE şi companiile farmaceutice care produc medicamentele. Rapoartele sunt publicate acum pe site în limba engleză, dar în următoarele săptămâni vor apărea și în alte 22 de limbi ale țărilor membre UE.