Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti avertizează pasagerii care sosesc pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă în legătură cu posibile aglomerări pe fluxurile de pasageri, mai ales pe cel de sosiri internaţionale, în timpul orelor de vârf, potrivit Agerpres.
Reprezentanții CNAB au specificat că „Aceste aglomerări se produc în condiţiile în care, într-un interval foarte scurt de timp, sosesc multe curse internaţionale, iar valorile de trafic de pasageri se ridică deja la peste 85% din valorile ultimului an prepandemic (2019). CNAB şi Poliţia de Frontieră au luat măsuri de suplimentare a personalului care asigură dirijarea/informarea pasagerilor pe fluxul de sosiri şi controlul documentelor. Astfel, la orele de vârf, toate ghişeele de frontieră funcţionează la capacitate maximă şi, în consecinţă, timpul de aşteptare este redus la minimum posibil”.
Aglomerări au loc în continuare la orele de vârf , cum ar fi dimineața şi pe fluxul de plecări internaţionale, potrivit acestora. Angajații aeroportului, al agenţilor de handling şi companiilor aeriene, precum şi cel al Poliţiei de Frontieră şi al Brigăzii Antitero, depun eforturi pentru a grăbi efectuarea formalităţilor.
„Recomandăm pasagerilor să manifeste răbdare şi înţelegere şi să respecte indicaţiile personalului din aeroport. Totodată, menţinem recomandarea ca pasagerii care vor decola la orele de vârf să se prezinte la aeroport cu trei ore înainte de ora programată a zborului”, mai spune CNAB.
Conducerea Aeroportului Otopeni a luat măsura suplimentării activităților de procesare pentru fluxurile de pasageri.
La începutul lunii martie „Traficul de pasageri pe aeroportul Henri Coandă a înregistrat, în ultimele zile, o creștere de peste 40-50% față de cel planificat, din cauza crizei din Ucraina, apărând, în anumite momente ale zilei, aglomerări pe fluxurile de sosiri și plecări.
În vederea asigurării condițiilor pentru ca toți pasagerii care urmează să călătorească să se îmbarce la timp și în siguranță îi rugăm pe aceștia să se prezinte din timp la aeroport – cu 2.5-3 ore înainte de ora decolării.
Precizăm că s-au luat măsuri de suplimentare a activității pe fluxuri. Totuși, în condițiile unui număr tot mai mare de refugiați și repatriați care tranzitează aeroportul, fapt ce implică fluxuri dedicate acestora pentru respectarea siguranței și securității tuturor pasagerilor, se produc și se vor mai produce, temporar, aglomerări”, anunță compania.