Ajutorul de deces în 2025: Cine îl primește, ce condiții trebuie îndeplinite și cât este suma acordată

Ajutorul de deces în 2025: Cine îl primește, ce condiții trebuie îndeplinite și cât este suma acordată
Sursa Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ajutorul de deces acordat prin Casa Națională de Pensii Publice este un sprijin financiar unic pentru acoperirea cheltuielilor de înmormântare. Poate fi solicitat în cazul decesului unui asigurat, pensionar sau al unui membru de familie neasigurat. Cuantumul maxim al acestui ajutor este, în 2025, de 8.620 de lei, oferind un sprijin semnificativ în momentele de pierdere.

Cât este și cum se acordă ajutorul de deces în 2025

Cuantumul ajutorului de deces se stabilește anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat și nu poate coborî sub câștigul salarial mediu brut. Din februarie 2025, potrivit Legii nr. 10/2025, valoarea acestui sprijin financiar este de 8.620 lei pentru decesul unui asigurat sau pensionar. Pentru decesul unui membru de familie neasigurat, suma acordată este de 4.310 lei.

Aest ajutor se acordă rapid, în maximum trei zile lucrătoare de la depunerea cererii, prin casa teritorială de pensii competentă. Pentru decesul unui asigurat sau pensionar, plata este efectuată de instituția din raza domiciliului persoanei decedate. Dacă decesul vizează un membru de familie neasigurat, suma se plătește prin casa de pensii corespunzătoare domiciliului solicitantului. Cererea pentru acordarea ajutorului poate fi depusă în termen de trei ani de la data eliberării certificatului de deces.

Cine poate beneficia de ajutorul de înmormântare

Ajutorul de înmormântare se acordă în cazul decesului unui asigurat, pensionar sau al unei persoane aflate în concediu pentru creșterea copilului. Beneficiază și persoanele care, în ultimele șase luni înainte de deces, au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii.

Sprijinul financiar se oferă, de asemenea, dacă a decedat un membru de familie neasigurat al unui asigurat, pensionar sau părinte aflat în concediu. Ajutorul este acordat unei singure persoane care poate demonstra, prin documente, că a suportat cheltuielile legate de înmormântare. Poate fi vorba despre soțul supraviețuitor, un copil, un părinte sau orice altă persoană fizică ori juridică, potrivit digi24.ro.

Ce documente sunt necesare pentru a primi ajutor de deces

Pentru obținerea ajutorului de înmormântare, solicitantul trebuie să depună o cerere însoțită de certificatul de deces, în original și copie. Este necesar actul de identitate și documentele care dovedesc gradul de rudenie sau calitatea de soț ori soție a solicitantului. Trebuie prezentate facturi sau bonuri fiscale care confirmă achitarea cheltuielilor de înmormântare de către persoana care solicită ajutorul.

Dacă persoana decedată are între 18 și 26 de ani, este obligatorie o adeverință care atestă frecventarea unei forme de învățământ. Pentru un copil inapt peste 18 ani, se depune un act medical vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, care confirmă boala. În completare, se pot solicita dovada calității de asigurat, o declarație pe proprie răspundere, procură specială sau extras de cont. Dacă solicitarea este făcută de o persoană juridică, sunt necesare actele de împuternicire, dovada plății și contractul de servicii funerare.