Al doilea val de infectări cu noul coronavirus lovește statele asiatice, după ce Europa a devenit principalul focar (VIDEO)
Oficialii din Coreea de Sud, Taiwan și din anumite părți din China și din sud-estul Asiei se grăbesc să adopte noi măsuri drastice după ce a izbucnit un al doilea val de infecții cu noul coronavirus, în ciuda ma multor săptămâni de scăderi.
Experții susțin că creșterea bruscă a cazurilor a scos în evidență limitele măsurilor care au vizat blocarea unui număr cât mai mare a cetățenilor în China și a campaniilor masive de testare publică și distanțare socială desfășurate în Asia.
Dar, de asemenea, evidențiază anxietăți tot mai mari cu privire la noile cazuri venite din străinătate. Numărul așa-numitelor infecții importate a crescut brusc pe măsură ce oamenii fug de escaladarea focarului de coronavirus din Europa.
„Ceea ce mulți oameni nu au recunoscut este că acesta este doar un succes temporar, nu este un succes permanent”, a spus Ben Cowling, profesor de epidemiologie la Universitatea din Hong Kong, citat de ft.com.
„Există o provocare de a reduce răspândirea infecțiilor din cauza numărului tot mai mare de cazuri importate din Europa, dar în viitor ar putea fi și din alte părți ale lumii”, a adăugat el.
China a renunțat lent la restricțiile impuse la nivel national. Cu toate acestea, numărul cazurilor de coronavirus importate a sărit la 155 de la mai puțin de 50 în urmă cu două săptămâni, conform statisticilor guvernului chinez.
Administrația Națională pentru Imigrări a declarat luni că aproximativ 120.000 de oameni pe zi au intrat în China din străinătate, de când Organizația Mondială a Sănătății a etichetat criza drept pandemie.