ALERTĂ METEO: Vremea se schimbă radical. Va fi PRĂPĂD în România 

Publicat: 02 01. 2019, 10:00

Temperaturile se vor schimba radical în perioada următoare. Un val de aer rece vine peste Europa şi va afecta şi România. Astfel, e posibil ca gerul Bobotezei să nu mai fie o glumă, ca anul trecut.

Până la Bobotează, adică pâna pe 6 ianuarie, vremea se va răci accentuat.

”Se va răci joi în jumătatea de nord a teritoriului, iar pe parcurcursul nopții va fi ger, local, în centru și, pe arii restrânse, în nord. Pe parcursul nopții va fi ger, local, în centru și pe arii restrânse în nord-est și temporar ninsori slabe”, a declarat Oana Catrina, meteorolog ANM.

Așadar, în noaptea de joi spre vineri îşi vor face apariţia ninsorile, iar vântul se intensifică.

Temperaturile minime vor varia între minus 13 și minus trei grade, iar maximele nu vor mai trece de patru grade Celsius.

”Pentru ziua de vineri, vremea continuă să se răceasca în toate regiunile. Gerul de dimineață local din centru și pe arii restrânse în nord-vest, iar noaptea în nord, în centru, local, în nord-vest și pe spații mici în dealurile sudice”, a mai spus Oana Catrina.

De vineri, 5 ianuarie, temperaturile vor coborî sub media normală a perioadei. Totul prevestește că anul acesta vom trăi cu adevărat „Gerul Bobotezei”, momentul în care începe cea mai friguroasă perioada a anului.