Alexandru Arșinel: Cel mai frumos Crăciun l-am avut la vârsta de cinci ani, după Al Doilea Război Mondial

Publicat: 25 12. 2011, 11:13
Foto: B1 TV

Actorul Alexandru Arșinel a povestit cel mai frumos Crăciun pe care l-a avut, la vârsta de cinci ani, după ce s-a întors cu familia din refugiul de după cel de-Al Doilea Război Mondial, potrivit Mediafax.

Acesta a spus că în ciuda sărăciei și a faptului că nu a avut cu ce să împodobească bradul, respectivul Crăciun a fost cel mai fericit din viața sa.

Cu toată fuga de război uitasem de orice sărbătoare. În plus, atunci fusesem la colindat şi mă prinseseră nişte băieţi şi mi-au furat toţi colacii din traistă. Am venit acasă plâns„, și-a amintit actorul.

Anul acesta, Alexandru Arşinel îşi petrece sărbătorile la casa lui de vacanţă din Sinaia, unde va primi câţiva prieteni apropiaţi.