Alimentele care luptă împotriva asteniei de toamnă. Contribuie semnificativ la buna dispoziție

Publicat: 18 10. 2025, 00:10

Nu mai este un secret pentru nimeni că ceea ce consumăm ne influențează funcționarea organismului. Însă, prea puțină lume știe că alimentele pe care le mâncăm pot contribui semnificativ la starea noastră de spirit. Există unele produse numai bune de consumat în acele zile când pare că nu există niciun motiv de bucurie.  

Alimentele de origine animală care pot influența starea de spirit

Dieta joacă un rol important nu doar în menținerea unei greutăți normale și a bunei funcționări a organelor. Alimentele pe care le consumăm contribuie la starea noastră de spirit. Așa că, atunci când nu avem o zi tocmai bună, ar trebui să fim atenți și la ce fel de produse consumăm.

Un exemplu de aliment care contribuie la starea de bine și pe care, probabil, mulți dintre noi deja îl au în casă: laptele. Explicația este cât se poate se simplă. Laptele este bogat în nutrienți utili pentru creier: calciu, zinc, vitaminele B și D, dar și în proteine. Așa se face că atât acest aliment, cât și alte produse derivate precum iaurtul, pot facilita buna dispoziție, potrivit Click.

Un alt aliment de origine animală care poate îmbunătăți starea de spirit este somonul. Datorită conținutului de acizi grași omega-3 din pește, creierului îi va fi mai ușor să producă serotonină, cunoscută drept „hormonul fericirii”.

Alimentele de origine vegetală care pot contribui la buna dispoziție

Fisticul este, de asemenea, un aliat al stării de bine. Acest lucru est posibil datorită conținutului său de grăsimi sănătoase și vitamina B6, utile pentru creier.

Nu în ultimul rând, curmalele pot face minuni când vine vorba de buna dispoziție. Recunoscute drept „bomboanele naturii”, aceste fructe pot contribui la o mai bună funcționare a creierului, datorită conținutului de seleniu.

În concluzie, aceste alimente sănătoase fac mai mult decât să menține sănătatea organismului și pot fi luate în considerare ca o metodă de alinare în zilele mai puțin fericite.