Alți trei pacienți bolnavi de COVID-19, aflați în stare gravă, au fost transferați în Polonia

Alți trei pacienți bolnavi de COVID-19, aflați în stare gravă, au fost transferați în Polonia

Alți trei pacienți,  bolnavi de COVID-19, au fost transferați în Polonia. Cele trei persoane au fost transferate cu o aeronavă militară, de la Cluj la Lodz. Dintre cei transferați, două persoane erau internate la UPU în Cluj – Napoca și una la Iași.

Alți trei pacienți COVID-19, transferați cu o aeronavă militară în Polonia

Cei trei pacienți, transferați cu o aeronava militară din România în Polonia, se aflau în stare stabilă, fiind intubați, dar transportabili. Toți necesitau tratament de specialitate într-o secție de anestezie terapie – intensivă, după cum informează Ministerul Sănătății.

Totodată, Ministerul Apărării Naționale a anunțat că cei trei pacienți au fost transferați cu o aeronavă de tip C-27J Spartan, a Forțelor Aeriene Române, destinată misiunilor medicale.

În timpul zborului, pacienții sunt monitorizați de cadre medicale ale SMURD, iar transferul de la unitățile medicale la aeronavă s-a asigurat prin ambulanțe SMURD.

Până în prezent, România a transferat în afara țării 47 de pacienți bolnavi de COVID-19, aflați în stare gravă, ce necesitau tratament de specialitate.

România a început, în urmă cu câteva săptămâni, discuțiile cu statele europene învecinate, pentru primirea și tratarea pacienților bolnavi de COVID-19, în unitățile de anestezie terapie – intensivă.

România, în criza paturilor de ATI

În ultimele zile, în România nu au mai existat paturi libere în Secțiile de Anestezie Terapie – Intensivă. O excepție a făcut ziua de marți, când GCS a raportat un pat liber pentru bolnavii de COVID-19.

În data de 26 octombrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.725 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19.

În București DSP a avizat, în total, 392 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.

De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 157 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale.