Ambasada Rusiei reia teoria istorică a soldatul sovietic care a eliberat România: Diplomaţii introduc ideea atrocităţilor comise sub Ion Antonescu în contrapondere cu cele ruseşti
În ciuda valului de reacţii negative pe care le-a atras la finalul anului 2018, Ambasada Rusiei revine cu polemica privind rolul soldatului rus care a eliberat România în Al Doilea Război Mondial, uitând de jafurile şi atrocităţile comise de soldaţii Armatei Roşii.
Într-un drept la replică oferită Evenimentului Zilei şi publicat inclusiv pe pagina de Facebook a Ambasadei, diplomaţii atrag atenţia că punctul de vedere exprimat la finalul lui 2018 este cel oficial al Federaţiei
Ruse şi deplânge o încercare de falsificare a istoriei.
Faţă de postarea din 28 decembrie, Ambasada recunoaşte existenţa unor jafuri şi violenţe comise de soldaţii sovietici, dar le minimalizează afirmând că „asemenea fapte se întâmplau în timpul războiului”.
Mai mult, diplomaţii introduc în contrapondere atrocităţile comise de români sub conducerea mareşalului Ion Antonescu.
„În ceea ce privește argumentele precum „ne-au povestit bunicile și bunicii”, vă putem asigura că memoria istorică despre atrocitățile și jafurile în masă din partea armatei române condusă de I. Antonescu (cel mai mare satelit al Germaniei naziste), pe teritoriul Moldovei, Ucrainei și Rusiei moderne, a fost transmisă, cu nu mai puțin succes, actualei generații de cetățeni ai acestor țări de către „bunici și bunicuțe”. Cu toate acestea, Ambasada nu vede aici un motiv pentru lansarea de campanii mass-media sistematice neprietenoase și pentru cultivarea imaginii inamicului istoric vis-a-vis de statele vecine, până la punctul că, în versiunea românească populară Marea Neagră a fost botezată „cel mai bun vecin” al României”, scrie Ambasada Rusiei.
Reamintim că, deşi, pentru început pare greu de înţeles de ce ruşii aleg să provoace prin astfel de mesaje care provoacă emoţia internauţilor, explicaţia pare să fie una foarte clară, fiind o campanie bine ţintită. Vlad Tăuşance, cunoscut drept specialistul care a coordonat comunicarea online a candidatului la preşedinţie Klaus Iohannis, reuşind să-i aducă acestuia mai mulţi fani pe Facebook decât are Angela Merkel sau Francois Hollande, explică cum de fapt ruşii au făcut această postare pentru a îşi ţinta utilizatorii pe care să îi atace ulterior cu ştiri false şi manipulare. (Detalii AICI)
Această campanie ţintită a ruşilor de răspândi propagandă şi maniipulare prin intermediul internetului a primit o replică de la Facebook care a eliminat, săptămâna trecută, peste 300 de pagini din cauza conduitei necorespunzătoare. Este vorba despre 364 de pagini și conturi dezactivate, care operau în statele Baltice, Europa de est și Asia centrală. Deși paginile sunt prezentate drept reprezentând media independente, cei de la Facebook au ajuns la concluzia că ele au legătură cu agenția de presă rusă Sputnik. (Detalii AICI)
Redăm mai jos integral ultima postare a Ambasadei Rusiei:
Scrisoare deschisă a Ambasadei Federației Ruse în România către
Redactorul șef al ziarului „Evenmentul zilei”
Doamna Simona Ionescu
Ambasada Rusiei în România tratează cu respect principiile libertății de exprimare și libertății presei, precum și ale pluralismului de opinii, deoarece acestea sunt unele dintre cele mai importante valori democratice ale celor două țări din perioada postcomunistă. Este destul de evident că, în conformitate cu practica general acceptată, punctul de vedere al autorilor materialelor de presă nu coincide neapărat cu opinia redacției. În același timp, atunci când autorul încearcă în mod persistent să își prezinte propria opinie subiectivă drept „semnificația autentică ascunsă” a materialului altcuiva, considerăm că suntem îndreptățiți să ne adresăm dumneavoastră cu o cerere întru totul firească: aceea de a publica această scrisoare deschisă, în spiritul libertății de exprimare.
Este vorba despre articolele „Ambasada Federației Ruse la București contrazisă de Stalin” și „Spionajul rusesc face teste pe români!” care au apărut în ziarul dumneavoastră mult stimat (4 și 8 ianuarie 2019), și unde comentariul Ambasadei din 28 decembrie 2018 a fost citat doar parțial și foarte selectiv.
Pe această cale dorim să facem o remarcă, și anume că acest comentariu mai sus menționat al Ambasadei nu reflectă opinia doar a unui autor aparte sau chiar opinia a unui grup de diplomați. Aceasta este poziția oficială a Federației Ruse și, după cum arată numeroasele sondaje, opinia majorității populației țării noastre, care respinge încercările de a falsifica istoria celui de-al Doilea Război Mondial, în ciuda faptelor și a documentelor oficiale care rezumă această enormă tragedie a umanității. Acestea includ, între altele, verdictul Tribunalului de la Nürnberg, care face parte inalienabilă din dreptul internațional actual. Iar în conformitate cu spiritul Convenției de la Viena cu privire la relațiile diplomatice din 1961, Ambasada informează opinia publică din țara gazdă despre poziția statului său.
Prin urmare, nu este vorba despre vreo dezbatere științifică, care, desigur, are propriile sale particularități, mai ales că ne bazăm comentariu pe fapte bine cunoscute și pe un document istoric foarte concret.
Având în vedere cele expuse, dorim să atragem atenția asupra faptului că ideea esențială a comentariului Ambasadei din 28 decembrie 2018 nu a fost o încercare de a nega faptele de jaf și violență. Asemenea fapte se întâmplau în timpul războiului. Cu toate acestea, comandamentul sovietic a luptat împotriva acestui lucru, activitățile sale fiind foarte hotărâte și de succes. În sprijinul acestei teze, a fost prezentat un extras din ordinul Comandantului Suprem „Cu privire la inadmisibilitatea atitudinii dure față de populație”.
Vă putem asigura că avem la dispoziția noastră copii ale documentelor originale (sentințe ale tribunalelor militare) cu privire la pedeapsa, inclusiv până la executarea prin împușcare a militarilor care au încălcat disciplina, precum și cele privind lagărele pentru prizonierii de război sovietici din România din perioada 1941-1944, în care au fost încarcerați soldații Armatei Roșii, care își aparaseră țara împotriva ocupanților străini, inclusiv români. Dar astăzi este vorba despre altceva.
Ideea principală a comentariului Ambasadei a fost să apeleze la opinia publică românească, la mass-media și la blogosferă. Potrivit acestui apel, „recuperarea de la naftalină”, în mod periodic, a poveștilor de groază despre “atrocități ale soldaților sovietici în masă” este în mod clar contraproductivă, din punctul de vedere al logicii și intereselor reale ale celor două popoare, pentru menținerea relațiilor pragmatice (reciproc avantajoase) și de bună vecinătate. O astfel de abordare contrazice o tradiție istorică îndelungată. Eminentul politician și diplomat român, N.Titulescu, a scris în anii 1930’, care au fost atât de dificili: „Istoria arată că Rusia a fost întotdeauna aliatul, și nu inamicul României”.
În ceea ce privește argumentele precum „ne-au povestit bunicile și bunicii”, vă putem asigura că memoria istorică despre atrocitățile și jafurile în masă din partea armatei române condusă de I. Antonescu (cel mai mare satelit al Germaniei naziste), pe teritoriul Moldovei, Ucrainei și Rusiei moderne, a fost transmisă, cu nu mai puțin succes, actualei generații de cetățeni ai acestor țări de către „bunici și bunicuțe”. Cu toate acestea, Ambasada nu vede aici un motiv pentru lansarea de campanii mass-media sistematice neprietenoase și pentru cultivarea imaginii inamicului istoric vis-a-vis de statele vecine, până la punctul că, în versiunea românească populară Marea Neagră a fost botezată „cel mai bun vecin” al României.
Ideea de a „lăsa dezbaterile istorice istoricilor” nu ne-a provocat nici un fel de obiecție, dar Ambasada a fost (și va fi în continuare) nevoită să reacționeze la publicarea materialelor provocatoare, care apar cu regularitate în presa românească. Pe autorii acestora, care aruncă “în curtea” publicului „pisica moartă” a generalizărilor pseudoistorice și a interpretărilor părtinitoare, în mod evident, nu îi preocupă normele unor polemici ștințifice corecte.
Acesta este motivul pentru care Ambasada Rusiei – din punct de vedere al dreptului internațional, Ambasada statului-continuator al URSS, care a pierdut 27 milioane de oameni în timpul celui de-al Doilea război mondial, inclusiv peste 13 MILIOANE NUMAI CETĂȚENI CIVILI – este îndreptățită să pună o întrebare trivială, cunoscută încă din timpurile Romei Antice: qui prodest? (Cine beneficiază?!). Răspunsul, așa cum întotdeauna face Ambasada, îl lăsăm la latitudinea cititorilor.
Spre deosebire de cei menționați, care expun în mod zelos asemenea dezvăluiri, noi îndemnăm ca în istorie să ne bazăm asupra aspectelor pozitive și a stimulentelor pentru dezvoltarea relațiilor ruso-române de respect reciproc și de egalitate în drepturi în secolul XXI. Sunt mult mai multe teme de acest fel acolo.
Cu riscul aparent de a dezamăgi pe unii, în concluzie, dorim să vă informăm că abordarea prezentată a Ambasadei nu doar că a provocat un atac masiv, vădit ostil, asupra resurselor sale de Internet, dar s-a și bucurat de sprijin și înțelegere din partea multor cetățeni români de bun simț. Putem trage această concluzie din comentariile pozitive și feedback-ul primit de noi prin diferite canale.
Propunem ca această scrisoare deschisă să fie considerată drept exercitarea dreptului nostru democratic de a răspunde autorilor publicațiilor din ziarul dumneavoastră din data de 4 și 8 ianuarie 2019.