Măsuri dure pentru nerespectarea orelor de linişte: Peste 100 de amenzi pentru petreceri la bloc (VIDEO)

Publicat: 15 05. 2019, 15:34
Foto: Politia Romana / Facebook

Peste 100 de timișoreni au fost sancționați de la începutul anului şi până acum pentru că au ascultat muzică prea tare și au deranjat vecinii. Oamenii legii spun că primesc tot mai multe sesizări pentru tulburarea liniștii publice, astfel că au inceput sa dea amenzi.

Odată cu încălzirea vremii, tot mai mulţi tineri au dat drumul la distracţie, fie în apartamente sau în căminele din Timişoara. Gălăgia făcută de aceştia, a atras din ce în ce mai multe sesizări la 112.

Numai în ultima săptămâna au avut loc trei astfel de cazuri, în Timişoara. Într-un apartament din centrul oraşului, mai mulţi tineri au dat o petrecere pe cinste, iar vecinii nu au mai stat pe gânduri şi au sunat la poliţie.

La fel s-a întâmplat şi într-un cămin. Acolo, studenţii au petrecut cu muzica la maxim, până dimineaţa. Asta în timp ce câţiva adolescenţi ascultau muzică tare, într-o maşină parcată în faţa unui bloc.

De la începutul anului, nu mai puţin de 102 petrecăreţi au fost amendaţi.

Iar oamenii care s-au văzut nevoiţi să suporte petrecerile de pomină date în special de cei tineri spun că nu ştiu ce să mai facă.

Polițiștii le atrag atenția în special tinerilor că amenzile pentru cei care nu respectă orele de liniște sunt cuprinse între 500 și 1.500 de lei.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.