Ana Maria Nedelcu va fi extrădată în Canada. Magistrații Curții de Apel București au ajuns la concluzia că românca și-a răpit copilul (VIDEO)
Curtea de Apel București a ajuns la o concluzie în cazul româncei acuzată că și-a răpit copilul din Canada. Magistrații au admis cererea de extrădadea formulată de autoritățile canadiene în cazul Anei Maria Nedelcu, dar această decizie nu este definitivă, ea putând fi atacată la Instanța Supremă.
De asemenea, magistrații au decis și arestarea româncei, dar acest lucru va fi pus în practică abia când decizia de extrădare va fi definitivă.
Ana Maria Nedelcu, extrădată în Canada
#DIRECT_ONE_k6ek93#
Ana Maria Nedelcu este acuzată că și-a răpit copilul născut în Canada și l-a adus în România, spunând că tatăl, american, o abuzează pe aceasta, dar și pe fiul lor. Pentru a dovedi aceste lucruri, ea a oferit ca probe la dosar mai multe fotografii cu vânătăi aflate pe corpul minorului.
Avocatul româncei a declarat pentru B1 TV că în termen de 5 zile, această decizie va fi atacată. De asemenea, el a precizat că este un proces care se realizează mult mai repede decât de obicei.