Analistul economic Adrian Negrescu a comentat în cadrul Știrilor B1 TV, prezentate de Irina Petraru, Ordonanța PNL. Negrescu spune că “vom deconta toată această situație în 2025, când mă aștept ca taxele să crească la un nivel fără precedent”.
“Nu există bani și cred că ăsta este, până la urma urmei, principalul element care ține de construcția bugetară, în momentul de față. Ei și-ar dori, într-adevăr, ca în 2024 să vină cu creșteri de salarii, cu acele vouchere, cu tot felul de promisiuni pe care să le respecte anul viitor, dar din păcate nu au bani. Vor intra în anul 2024 cu o gaură bugetară de vreo 13 miliarde de lei, din start, începând cu 1 ianuarie.
Pe lângă această gaură bugetară, pe parcursul anului, se vor mai adăuga încă vreo 50 de miliarde de lei în plus cheltuieli, față de cât au cheltuit în acest an. În aceste condiții, se pune întrebarea, de unde vor lua banii….? Din împrumuturi, România se va împrumuta peste măsură, vom ajunge, probabil, cu datoria publică la 60 % din PIB, iar perspectivele nu arată deloc sănătos din punctul de vedere al modului în care vom plăti această datorie. Vom deconta toată această situație în 2025, când mă aștept ca taxele să crească la un nivel fără precedent în ultimii ani.
Interesul politicienilor este să-și atragă cât mai multe voturi în 2024. Avem 1,3 milioane de bugetari, înmulțiți cu 2, pentru că cei mai mulți au familii, mai puneți și rudele care sunt în jurul lor și sunt aproape 3 milioane de oameni, adică 3 milioane de voturi, pe care ei trebuie să și le asigure fiecare cum poate, ca să zic așa. Iar din această perspectivă trebuie să privim tot ce înseamnă repartizare bugetară în 2024.
Pentru mediul de afaceri, da, lucrurile vor arăta din ce în ce mai rău. Cresc taxele de la 1 ianuarie de 3 ori pentru microîntreprinderi, apare impozitul pe cifra de afaceri, băncile sunt supraimpozitate, apar tot felul de TVA uri majorate, taxe peste taxe. De ce? Pentru că pe ei nu îi interesează în momentul de față, situația din mediul de afaceri.
De ce? Pentru că până la urmă, din creșterile astea de taxe ei vor reuși să adune, până la urma urmei, niște bani care, împreună cu împrumuturile să-i salveze din punct de vedere bugetar, în 2024. Din 2025, cum se spune popular, Dumnezeu cu mila, vom vedea ce va fi”.