Anchetă în Iași: Un elev de 13 ani, la spital după ce ar fi fost bătut de o profesoară
Poliția și Inspectoratul Școlar Județean din Iași au deschis anchete în cazul unui elev de 13 ani de la școala din Brădicești, comuna Dolhești, ai cărui părinți o acuză pe dirigintă că l-a bătut, iar băiatului i s-a făcut rău, ajungând la spital.
„Băiatul are un traumatism cranio-cerebral minor și o contuzie de umăr. A avut o criză în momentul în care a fost lovit, a leșinat după ce i-ar fi tras o palmă, și de aceea am hotărât să îl ținem în spital pentru supraveghere peste noapte, iar astăzi urmează să fie externat“, a declarat miercuri pentru Mediafax dr. Lucian Cernahoschi, purtătorul de cuvânt al Spitalului ”Sfânta Maria“ din Iași.
Părinții copilului spun că băiatul ar fi fost lovit de către dirigintă peste cap și spate, după care i s-a făcut rău.
”L-a lovit cu un sul de coli care aveau un mijloc de plastic. Copilului i s-a făcut rău, a amețit, a căzut jos în bancă. Ea a mers la el, l-a luat și l-a ridicat de urechi din bancă, l-a zguduit, după care copilul a amețit din nou, n-a mai văzut nimic, auzea înfundat. Când și-a revenit, a cerut un pahar cu apă și a spus să-l lase să plece acasă. Iar ea i-a spus: «ce, mori acum?»“, a declarat tatăl băiatului, Ion Boja.
Cazul a intrat în atenția Inspectoratului Județean de Poliție, care a deschis o anchetă în urma unei plângeri depuse de către părinți.
De asemenea, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Iași a trimis la școala din Brădicești o comisie condusă de către inspectorul general adjunct Bogdan Bârzoi, pentru a supraveghea desfășurarea anchetei interne.