Andrei Năstase, pe Facebook: „Se împlinesc 8 luni de la condamnarea tatălui meu şi ar fi putut să fie acasă”
Opt luni au trecut de la condamnarea fostului premier Andrei Năstase. Fiul său cel mare Andrei îşi exprimă pe Facebook regretul că tatăl său este încă în închisoare, deşi Judecătoria Sectorului 4 a admis, în urmă cu 8 zile, cererea de eliberare înainte de termen, formulată de avocaţii lui Adrian Năstase. Decizia a fost însă atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti.
Până acum nu a fost stabilit însă termenul la care va avea loc procesul. Adrian Năstase a fost încarcerat pe 26 iunie 2012, după ce a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”. Potrivit legii însă, condamnaţii trecuţi de 60 de ani, pot fi liberaţi condiţionat după executarea unei treimi din pedeapsă, în cazul lui Năstase: 8 luni.
„Se împlinesc 8 luni de la condamnarea tatălui meu şi ar fi putut să fie acasă, chiar dacă nu scria nici o carte, prin simplu fapt al vârstei pe care o are. Din motive pe care nu le înţeleg, sau poate că le înţeleg, pentru el tratamentul este diferit”, a scris Andrei Năstase.