Andronic: Ghiță, omul de legătură în noaptea alegerilor din 2009

Andronic: Ghiță, omul de legătură în noaptea alegerilor din 2009

În edisodul 7 al serialului “Noi suntem statul”, jurnalistul Dan Andronic dezvăluie care a fost rolul lui Sebastian Ghiță în vâltoarea alegerilor prezidențiale din 2009.

Potrivit acestuia, în 2009, în timp ce în casa lui Gabriel Oprea avea loc o întâlnire, unde au participat Kovesi, Coldea, Onțanu și Ghiță, la PSD se puneau bazele unei strategii extrem de îndrăznețe.

“Așa cum am mai spus, gruparea VANGHELIE-HREBENCIUC-VOICU nu avea de gând să depună armele, fiind convinși că procesul electoral a fost fraudat, în special prin rezultatul din diaspora.

Aceste păreri erau consolidate și de faptul că PSD trimisese în diaspora un grup de foști ofițeri de informații, coordonați de ex-generalul SIE ADRIAN ISAC, care a încercat să supravegheze organizarea alegerilor în diaspora. Raportul acestora, așa cum mi-a declarat unul din responsabilii PSD, a fost însă dezamăgitor. Pentru șansele lui Mircea Geoană”, scrie Anronic în articolul postat pe EVZ.

În cursul zilei, pe 7 decembrie, grupul din PSD care nu avea de gând să cedeze s-a constituit într-o celulă de criză în care s-a pus la cale o strategie, extrem de îndrăzneață, fără precedent, afirmă Andronic. Un lanț de acțiuni juridice, în paralel fiind preconizate manifestații de 100.000 de persoane la București.

Despre aceste lucruri, discutate la modul general încă din noaptea de 6 decembrie 2009, primeau informații cei de la SRI.

S-a speculat intens că acel om din interiorul PSD care a funizat informația-cheie privind intențiile grupării Voicu – Vanghelie a fost Victor Ponta.

“Eu am o cu totul altă variantă: cel care a dat informația privind acțiunile PSD a fost Sebastian Ghiță. Se știe cât de apropiat era acesta de Victor Ponta, dar și de oficiali din SRI !”, spune Andronic.

“La momentul 2009, acesta era deja extrem de apropiat de prim-adjunctul SRI Florian Coldea, familiile celor doi având relații extrem de prietenești, peste limita unei relații obișnuite. Aproape în fiecare săptămână, duminica, aceștia luau masa împreună, iar copiii lor creșteau împreună”, adaugă el.

De asemenea, Andronic spune că, la un moment dat, în CSAT, președintele Traian Băsescu a cerut monitorizarea tuturor contractelor pe care le aveau firmele lui Sebastian Ghiță cu SRI, STS și alte instituții din domeniul siguranței naționale.

“Unii dintre membrii CSAT i-au luat apărarea, nu de față cu Președintele este adevărat, invocând episodul alegerilor din 2009 și aportul său în blocarea demersurilor PSD.

Așa cum spuneam, există o anumită logică, iar evenimentele ulterioare o confirmă.

Nu vreau decât să reamintesc întâlnirea pe care am avut-o pe aeroportul din Istanbul în februarie 2010 cu generalul Florian Coldea, care se întorcea dintr-o vacanță în Seychelles alături de Sebastian Ghiță. Și soțiile. Cei trei au păstrat locurile la business class, Florian Coldea schimbându-și locul cu unul de la clasa economic în urma întâlnirii cu mine. Era frica să nu afle Traian Băsescu. Întrebarea firească este de ce se temea Florian Coldea?”, mai scrie jurnalistul.

În concluzie, Dan Andronic precizează că este greu de spus dacă rezultatul alegerilor ar fi putut fi schimbat fiind luat în calcul rolul jucat de Ghiță.

“A acționat ca o cârtiță? Aș spune că a fost mai curând un membru al Operațiunii „Noi suntem Statul!”.

Un membru important care avea să fie implicat și în alte operațiuni în care revin obsesiv numele lui Florian Coldea și al Laurei Codruța Kovesi”, conchide Andronic.

Ultima oră
19:36 - Olguța Vasilescu, atac la Bolojan chiar când PSD denunță o presupusă campanie nazistă: „Șobolanul ăl mare are o singură sprânceană și se uită încruntat la români” (VIDEO)
19:16 - Şarpe de aproximativ 2 metri descoperit în casa unei femei din Galați. Cum au intervenit autoritățile
18:48 - Peste 97% dintre PSD-iști au votat retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan / Grindeanu, în ședința decisivă: „Mai bine o opoziție cu voce, decât o guvernare cu capul plecat” (VIDEO)
18:40 - Nicolae Guță internat de urgență. Ce a declarat manelistul și ce l-a adus în spital
18:19 - Marcel Ciolacu, acuzat că ar avea afaceri imobiliare dubioase și că locuiește într-un penthouse, într-o zonă de lux a Capitalei. Reacția fostului premier PSD
18:08 - Patrick Muldoon, actorul cunoscut din serialele „Days of Our Lives” şi „Melrose Place”, a murit la 57 de ani
17:37 - Lovitură în instanță pentru Sorin Bontea în conflictul cu Antena Group. Cum continuă procesul dintre chef și Antena
17:26 - Scandal în coaliție privind listarea la bursă a companiilor de stat. Măsura e contestată de PSD. Care e situația în alte țări europene (FOTO)
17:08 - PSD sesizează CNCD și Parchetul după valul de meme-uri care i-au comparat cu șobolani
16:44 - Băluță: Ciucu tună și fulgeră la adresa oricui nu îl divinizează pe Bolojan. Chiar și președintele Nicușor Dan pare să fi devenit indezirabil, doar pentru că încearcă să rămână echilibrat