ANI pierde războiul cu aleșii locali. Agenția a câștiga doar 5 procese din 63 (VIDEO)

ANI pierde războiul cu aleșii locali. Agenția a câștiga doar 5 procese din 63 (VIDEO)
Foto: tvlitoral.ro

Agenţia Naţională de Integritate pierde războiul cu primarii şi preşedinţii de consilii judeţene declaraţi incompatibili. O analiză recentă citată de B1 TV arată că din cele 63 de procese soluţionate definitiv, ANI a câştigat doar 5. Printre cei care au învins instituţia se numără şi preşedintele României, Klaus Iohannis.

Printre cei care au câștigat procesul cu ANI se mai numără și președintele Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, dar și cel al Constanței, Nicușor Constantinescu. Nici primarul buzoian Constantin Boșcodeală nu s-a lăsat până nu le-a demonstrat judecătorilor că nu e incompatibil.

Analiza a fost realizată chiar de reprezentanții Agenţiei Naţionale de Integritate. Din cei 113 președinți de consilii județene, primari și viceprimari verficați și declarați incompatibili de către ANI pentru că aveau și alte funcții în instituții publice locale, doar cinci au fost declarați astfel și de către instanțe. Cei 63 care au câștigat procesul cu ANI nu vor mai fi sanționați.

Rezultatul analizei a fost remarcat de către premierul Dacian Cioloș, care a declarat că Guvernul intenționază să schimbe legislația pentru că este foarte stufoasă și nu conține definiții clare a tuturor incompatibilităților.

ANI pierde războiul cu aleșii locali. Agenția a câștiga doar 5 procese din 63

#DIRECT_ONE_ktxkp5#

Urmăriți B1TV.ro și pe